Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august

PERNUȚA SOMNOROASĂ (regia: Carmen Palcu și Voicu Hetel) - Teatrul Ion Creangă, București | sursă foto: Teatrul Ion Creangă

Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august – anunță Teatrul Ion Creangă din București –, găzduind spectacole în aer liber pentru cei mai tineri spectatori: copiii sub 6 ani.

Lansat la începutul lunii iulie, programul estival din Amfiteatrul VăraTIC ne dă ocazia să revedem spectacole din repertoriul teatrului bucureștean. În fiecare weekend, de la orele 10:00 și 19:00, copiii și părinții sunt invitați să-și ocupe locurile pe pernuțele colorate și să urmărească spectacole inspirate din poveștile lui Ion Creangă (Punguța cu doi bani, Prostia omenească) sau Antoine de Saint-Exupéry (De-a Micul Prinț), dar și din povești contemporane.

Printre spectacolele care pot fi urmărite în luna august se numără și povești pentru copii sub 3 ani – o categorie de spectacole cu totul aparte, creată de Teatrul Ion Creangă. Un prim contact cu lumea și emoția teatrului, acest tip de spectacol se bazează pe explorarea simțurilor și implicarea prin joacă, stimulând dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor. O experiență inedită, aceste spectacole se pot vedea pe scena din Amfiteatru:

  • sâmbătă, 1 august: Bună dimineața! (regia: Ioana Petre)

  • sâmbătă, 8 august: Pernuța somnoroasă (regia: Carmen Palcu și Voicu Hetel)

  • sâmbătă, 29 august: ÎmpreLună (regia: Cristina Giurgea) 

Amfiteatrul VăraTIC funcționează în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă 5), într-un cadru ce respectă măsurile de siguranță dispuse de autorități pentru desfășurarea evenimentelor culturale în aer liber, inclusiv organizarea triajului epidemiologic, reducerea numărului de locuri cu respectarea distanțării sociale, purtarea măștii de protecție.

Biletele sunt disponibile online, pe platforma Entertix sau Myticket și pot fi achiziționate în pachete de câte 2, 3, respectiv 4 bilete (pentru familii), pentru a permite menținerea unei distanțe de minimum 2 metri între fiecare familie sau grup de spectatori. Accesul se face cu respectarea Regulamentului elaborat în conformitate cu normele și măsurile aflate în vigoare în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Nerespectarea regulamentului atrage după sine interzicerea accesului în spațiul Amfiteatrului.

Mai multe informații sunt disponibile pe https://varatic.teatrulioncreanga.ro 

PUNGUȚA CU DOI BANI (regia: Gabriela Dumitru) – Teatrul Ion Creangă, București | sursă foto: Teatrul Ion Creangă


BUNĂ DIMINEAȚA! (regia: Ioana Petre) – Teatrul Ion Creangă, București | sursă foto: Teatrul Ion Creangă

Fii primul care comentează on "Amfiteatrul VăraTIC rămâne deschis toată luna august"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.