Dacă e august, ne pregătim pentru Puppets Occupy Street. Vorbim de a 6-a ediție a festivalului internațional de animație organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova. Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Craiova și de Consiliul Local și se desfășoară, în fiecare an, între 25 august și 1 septembrie.
Puppets Occupy Street este festivalul spațiilor neconvenționale. Prima ediție a avut loc în 2014. A fost o ediție pilot, cu peste 80 de evenimente, cele mai multe în aer liber, susținute de 15 trupe românești de păpușari. Din 2015, Puppets Occupy Street devine festival internațional. De la un an la altul, numărul participanților crește, numărul țărilor din care provin artiștii crește și fiecare ediție are o temă dinainte stabilită: Apa (2015), Focul (2016), Aerul (2017) și Pământul (2018).
Anul acesta, festivalul stă sub semnul Revoluției, ne anunță organizatorii, și va cuprinde aproximativ 400 de evenimente pentru publicul de toate vârstele, susținute de artiști din 23 de țări. Spectacole, animații stradale, happening-uri, ateliere de creație, expoziții de artă vizuală, proiecții video și concerte, iată ce cuprinde programul festivalului din acest an care, ca de fiecare dată, începe și se încheie cu o spectaculoasă paradă a păpușilor – cu marionete gigantice și care alegorice – și se desfășoară, timp de opt zile, pe străzile, în piețele și parcurile Craiovei.
Programul Festivalului Puppets Occupy Street – Craiova, 25 august – 1 septembrie 2019
Fii primul care comentează on "Puppets Occupy Street 2019"