Magazinul cu jucării este primul din cele cinci spectacole pentru întreaga familie, anunțate în programul ediției 2018 a Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver” de la Galați. Producție a Teatrului Merlin din Timișoara, în regia lui Toma Hogea, Magazinul cu jucării se joacă astăzi, la Sala Mare a Teatrului Dramatic ”Fani Tardini” și începe la ora 17.00.
Tot astăzi, dar de la ora 19.30, Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard” găzduiește încă un spectacol din această secțiune. E vorba de baletul clasic Don Quijote, o producție a Operei Comice pentru Copii din București.
Spectacolele pentru întreaga familie continuă în zilele următoare cu încă trei producții: Apa vie, Unde te duc picioarele și Cabaret. Apa vie este un spectacol de teatru-dans după o poveste de Frații Grimm, pus în scenă de Ștefan Lupu la Teatrul Mic din București. Unde te duc picioarele este spectacolul Laurei Kibel și al Teatrului Dei Piedi din Roma, în timp ce Cabaret este o producție a Companiei Sosonuți din Arad.
Organizat de Teatrul de Păpuși ”Gulliver”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați și Consiliul Local Galați, Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver” se desfășoară în perioada 14-19 mai, spectacolele jucându-se la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”, Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard” și în Grădina Publică.
Hai la teatru! Hai la Festivalul Gulliver! 🙂
Luni, 14 mai
17h / Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” – Sala Mare
MAGAZINUL CU JUCĂRII (Regia: Toma Hogea)
Teatrul pentru Copii și Tineret ”Merlin” din Timișoara
7+ / 1h 20min.
19h30 / Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard”
Baletul clasic DON QUIJOTE
Opera Comică pentru Copii din București
3+ / 75 min.
________________________________________
Marți, 15 mai
19h30 / Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” – Sala Mare
APA VIE (Regia: Ștefan Lupu)
Teatrul Mic din București
8+ / 1h 30min. (fără pauză)
________________________________________
Miercuri, 16 mai
18h / Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” – Sala Studio
UNDE TE DUC PICIOARELE – Teatro dei Piedi/Teatrul Picioarelor din Italia
4+ / 50 min.
19h / Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” – Sala Mare
CABARET – Compania Sosonuți din Arad
Spectacol pentru toată familia / 55 min.
Hai la teatru! Hai la Festivalul Gulliver! 🙂
Fii primul care comentează on "5 spectacole pentru întreaga familie – Programul Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver” 2018"