Sâmbătă, pe 11 februarie, la Opera Comică pentru Copii este iar premieră! Și, la fel ca sâmbăta trecută, este vorba tot de un musical: Micuța Dorothy. Inspirat de celebrul roman Vrăjitorul din Oz, scris de americanul Lyman Frank Baum în 1900, spectacolul este pus în scenă de regizoarea Antoaneta Cojocaru, pe muzica lui Marius Țeicu și pe libretul Silviei Kerim. Scenografia este semnată de Vladimir Turturică, iar mișcarea scenică de Andreea Soare. Cât despre distribuție, Micuța Dorothy reunește o echipă tânără și energică, ”într-un spectacol despre prietenie și curaj, dar și despre conștientizarea valorilor ce se află în interiorul nostru, nu în afară”.
Spectacolul de sâmbătă începe la ora 17.00 și se joacă la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Al doilea spectacol este programat duminică, pe 12 februarie, de la ora 11.00, așa că nu vă faceți probleme dacă nu ajungeți la premieră. Hai la Opera Comică! 🙂
Fii primul care comentează on "Micuța Dorothy la Opera Comică pentru Copii"