Ziua Culturii Naţionale la Cotroceni

Cristian Mandeal, Ioan Piso, Vasile Drăgan şi Radu Jude sunt cele patru personalităţi din domeniul culturii decorate astăzi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. În cadrul ceremoniei din Sala Unirii – transmisă în direct de TVR1 – preşedintele a acordat următoarele distincţii, în semn de înaltă apreciere pentru excelenţa în carieră şi promovarea imaginii României în lume: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler dirijorului Cristian Mandeal, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor arheologului Ioan Piso, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer directorului de imagine Vasile Drăgan şi Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler regizorului Radu Jude. Deşi nu a fost prezent la ceremonie, scriitorului Matei Vişniec – stabilit în Franţa – se numără şi el printre oamenii de cultură decoraţi anul acesta, la Cotroceni, preşedintele Iohannis conferindu-i Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer. „Sunteţi, alături de suficient de mulţi alţii, dovada vitalităţii culturii româneşti, a capacităţii României de a intra cu fruntea sus în dialogul civilizaţiilor pentru a contribui prin opere nepieritoare la îmbogăţirea umanităţii”, le-a transmis Klaus Iohannis celor cinci, în scurtul său discurs din cadrul acestui eveniment organizat de Administraţia Prezidenţială cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Cristian Mandeal este, probabil, cel mai cunoscut dirijor român al momentului, el fiind, din 1991 până în 2010, şi directorul general al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. Arheologul Ioan Piso este profesor de istorie veche la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi preşedintele Fundaţiei Culturale Roşia Montana, din 2009. Vivi Drăgan Vasile – cum este cunoscut în breaslă – este un foarte apreciat cineast, printre filmele a căror imagine o semnează numărându-se Drumul oaselor din 1980, primul din seria Mărgelatu (regia: Doru Năstase), Moromeţii din 1987 (regia: Stere Gulea), Filantropica din 2002 (regia: Nae Caranfil), dar şi documentarul Piaţa Universităţii – România din 1991, pe care l-a realizat împreună cu Stere Gulea şi Sorin Ilieşiu. Stabilit în Franţa, în finalul anilor ’80, Matei Vişniec este – aşa cum declara într-un interviu – „omul care trăieşte între două culturi, între două sensibilităţi, care are rădăcinile în România şi aripile în Franţa”. Poet şi dramaturg, Vişniec este astăzi cel mai cunoscut şi, mai ales, cel mai jucat autor contemporan pe scena românească. Cel mai tânăr dintre cei decoraţi astăzi de Klaus Iohannis este Radu Jude, regizorul filmului Aferim! cu care a câştigat, anul trecut, Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de Film de la Berlin. Discursul său a încheiat ceremonia de la Palatul Cotroceni şi le-a lăsat, sperăm noi, oficialităţilor o temă serioasă de gândire: performanţa în domeniul culturii trebuie dublată de o „investiţie” în educaţia consumatorului de cultură, iar aceasta începe în şcoală. „Când vorbim de public, cred că trebuie să înţelegem foarte clar că o ţară în care învăţământul nu este stimulat cu adevărat şi o ţară în care foarte mulţi copii, tineri se zbat în sărăcie nu poate ajunge să aibă un public interesat în mod real de cultură şi consider că lucrurile astea sunt prioritare, învăţământul şi eradicarea sărăciei, pentru a avea în continuare un public, pentru că, altminteri, riscăm ca artiştii şi oamenii de cultură să lucreze doar pentru cercul lor profesional.” (Radu Jude)

regizorul RADU JUDE

regizorul RADU JUDE

 

Fii primul care comentează on "Ziua Culturii Naţionale la Cotroceni"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.