Cocoşelul ştiutor de carte

Am trăit s-o văd şi pe asta! Şi m-am bucurat. O mare firmă producătoare de galinacee a lansat o campanie: Gătesc pentru o carte, campanie cu o foarte frumoasă poveste în spate. În satul Ponorel din Munţii Apuseni există 50 de şcolari, dar nu există bibliotecă şi nici manuale după care aceştia să înveţe. Stimulată de exemplul unei bibliotecare ce bate zilnic kilometri pentru a nu-i lipsi pe copii de lumina cărţilor, compania Transavia ne-a propus ca pentru fiecare reţetă postată de noi pe pagina lor de Facebook şi realizată cu pui Fragedo, ea să doneze o carte şi să iniţieze astfel biblioteca atât de necesară şcolarilor. În peisajul românesc al dezinteresului pentru cultură şi educaţie, în ţara neputinţei şi a veşnicelor scuze, un producător de succes hotărăşte să facă ceva. Putem cârcoti spunând că demersul seamănă cu golirea oceanului folosind linguriţa, putem enumera zecile de situaţii similare pentru care nu se face nimic, dar putem şi să ne bucurăm sincer că cineva a hotărât să înceapă de undeva. Mai există, pentru mine, un motiv de bucurie. Una dintre persoanele cu care combat ades pe teme culinare este mama. Peroram, la un moment dat, fervent împotriva puilor de supermaket, invocând gustul de plastic, conţinutul mare de antibiotice şi hormoni al cărnii, etc… Mai puţin vehementă decât de obicei, mama mi-a spus că ea cumpără pui de la Transavia ca să sprijine produsul local (mama locuieşte în Cugir, judeţul Alba) şi că, deşi sunt puţin mai scumpe decât altele, este foarte mulţumită de ofertă. Mi-a oferit apoi o supă cu tăiţei şi nişte carne rasol cu sos de roşii făcute dintr-o găinuşă de la Transavia. N-am mai avut ce comenta. Mâncarea avea gust, carnea avea consistenţa pe care mi-o doream şi am fost nevoit să-i dau dreptate. Iată că sunt şi producători români chiar şi de volume mari care reuşesc să facă produse de calitate. Cum să nu te alături în aceste condiţii la campania lor? Se punea doar problema reţetei pe care să o aleg. Am optat pentru una cu poveste. Cu mulţi ani în urmă, simţindu-mă pătruns de inspiraţie, am hotărât să îmbin franţuzeasca raţă cu portocale cu puiul în manieră chinezească, un soi de plecăciune în faţa bucătăriei fusion. Având mare succes la fiică-mea şi la ceilalţi care au gustat, reţeta a rămas între cele oarecum uzuale în casă, dar de scris nu am scris-o nicăieri, nici nu m-am afişat cu ea la vreun eveniment public. La ani distanţă, Cea pentru care gătesc (ca să-l citez pe Julian Barnes) mi-a arătat reţeta, identică, pe net postată de o franţuzoaică. După un prim moment de frustrare, am conchis că les grands esprits se rencontrent si am continuat să aplic reţeta pe care o consider în continare a mea, lăsând paternitatea ei nedecisă şi la latitudinea fiecărui aplicant.

Reţeta
Se ia un pui Fragedo (sau din ograda proprie, dar grijit bine) şi se taie în bucăţi. Se iau vreo două-trei cepe mari şi se taie Julien. Se pun împreună la călit într-o cratiţă cu fund dublu sau, şi mai bine, într-un ceaun. În paralel, se curăţă două-trei portocale şi vreo două fructe de mango, se taie în bucăţi şi se pun la călit în unt într-o altă cratiţă. Într-un al treilea vas, caramelizăm 2-3 linguri de zahăr, iar când acesta a căpătat culoarea şi aroma dorite, îl dizolvăm cu puţină apă. Zeama de zahăr ars, împreună cu alte două linguri de zahăr se adaugă peste portocale şi mango şi se lasă să se întrepătrundă câteva minute la foc mic. Când carnea şi ceapa s-au rumenit frumos, asamblăm conţinutul celor două vase, îi punem capac şi lăsăm să bolborosească în continare, la foc mic. Între timp, tocăm mărunt un pumn de mentă proaspătă şi patru-cinci căţei de usturoi. Când carnea s-a pătruns mulţumitor, adăugăm un praf de sare, piper negru măcinat, o linguriţă rasă de scorţişoară măcinată, menta şi usturoiul. Se stinge focul, se amestecă puţin, se lasă zece minute cu capacul pus, să se ducă la Dumnezeu cum se zice prin Ardeal, şi apoi e gata de pus pe masă.

Dacă faceţi reţeta şi vă place ce a ieşit, gândiţi, rogu-vă, şi la cocoşeii ştiutori de carte ce se vor ridica de la Ponorelu şi vor cucuriga, dacă le va fi voia, de pe gardurile lumii.