Teatrul Excelsior este în centrul Bucureştiului. Mai exact, între Piaţa Universităţii şi Piaţa Revoluţiei, la doi paşi de Teatrul Odeon de pe Calea Victoriei şi la nici zece minute de Teatrul Naţional. De la Căruţa cu paiaţe sau Caragialiana – cele 16 statui din bronz patinat sculptate de Ioan Bolborea – din faţa Naţionalului, traversezi spre Universitate, prin pasaj. Când ajungi la fântâni, o iei pe lângă Facultatea de Arhitectură de pe strada Biserica Enei, treci de Ion Câmpineanu – o stradă ce leagă bulevardul Magheru de fostul Pod al Mogoşoaiei – şi eşti la Excelsior Center. Pe un colţ al blocului este un sediu ANAF. La capătul clădirii, mergând pe Academiei, este Boutique du Pain, un french bistro elegant şi dichisit, cu pereţi de sticlă la stradă şi meniul zilei scris de mână pe o tabliţă neagră, la intrare. Iar lângă Boutique du Pain, imediat la dreapta, este Teatrul Excelsior. De peste drum, cum te uiţi în diagonală către Sala Palatului, Excalibur le arată francezilor scutul şi încearcă să le sufle clienţii, invitându-i într-un decor medieval – lucrat mai din topor, cu mobilier din lemn şi lănci pe pereţi – şi ademenindu-i cu meniuri botezate după legendarul rege Arthur şi sabia lui năzdrăvană, vrăjitorul Merlin, cavalerul Lancelot şi o misterioasă Milady. Şi, ca într-o comedie amară, la câţiva paşi de această “bătălie“ a aromelor şi papilelor frangleze ce se dă peste parcarea de pe Academiei, se vede Memorialul Renaşterii sau Monumentul Revoluţiei, sculptat de Alexandru Ghilduş şi re-botezat de români în note gastronomice: cartoful sau micul înfipt în ţeapă ori măslina trasă în scobitoare.
Adolescentul – un public nou
Teatrul Excelsior a fost înfiinţat în 1990, după Revoluţie. Iniţiativa i-a aparţinut actorului Ion Lucian iar primul spectacol jucat, în vechiul sediu, a fost Nu treziţi un copil care visează, pe textul lui Eugen Ionescu. De existenţa teatrului, ştiu de multă vreme. L-am descoperit cu adevărat însă anul trecut, după ce am citit o ştire care începea aşa: “Scrie o piesă într-un act şi ea poate deveni spectacol!”. Teatrul Excelsior lansa atunci proiectul New Drama, primul concurs de dramaturgie pentru adolescenţi. În primăvară, aproape 100 de texte – trimise de liceeni din toată ţara – intrau în competiţie. Mi-a plăcut ideea. Mi s-a părut extraordinară provocarea; la nici 18 ani, să scrii un text pentru un spectacol de teatru. M-am gândit imediat că acesta este genul de proiecte prin care poţi schimba cu adevărat ceva în mentalitatea comună, în părerea generală conform căreia tinerii nu citesc – dar să mai şi scrie! -, în timp ce principala distracţie a adulţilor, măcar o dată pe an, rămâne căutarea “perlelor“ de la Capacitate şi Bac. Tot atunci am descoperit şi oferta teatrului, în programul afişat pe propriul site. Pentru copii până la 10-12 ani, aceasta include spectacole pe texte clasice sau contemporane, româneşti sau străine, precum Cocoşelul neascultător, Măria-Sa, Măgarul, Zâna Zorilor, Degeţica, Vrăjitorul din Oz, Hainele cele noi ale prinţului, Frumoasa şi Bestia, Magia copilăriei, Răţuşca cea urâtă sau Tărâmul poveştilor. Cu Kiki şi Bozo, Momo, The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu, Thomas Sawyer şi #Teenspirit (un spectacol ce a avut premiera în această toamnă) trecem la adolescent – un public nou, am putea spune, pe care riscăm să-l pierdem dată fiind oferta extrem de subţire, în multe locuri inexistentă, din teatrele noastre, când vorbim de această categorie de vârstă. De fapt, o caracteristică a Teatrului Excelsior, fixată prin statut, este chiar această orientare către publicul de 14-18 ani, repertoriul completându-se aici cu programul Excelsior Educaţional, care se adresează acestor tineri şi urmăreşte “folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii” prin proiecte în care sunt prinşi elevi de şcoală generală şi de liceu.
Festivalul – o stare de spirit cu efecte benefice pe termen lung
Din această toamnă, Teatrul Excelsior are propriul festival. Mai exact, Festivalul de Teatru Excelsior Teen Fest, un eveniment dedicat publicului adolescent, menit să creeze “o punte între educaţie şi cultură pentru tinerii bucureşteni”. Împărţită în trei secţiuni – spectacole de teatru, seri de film şi ateliere de creaţie –, prima ediţie a avut loc între 25 septembrie şi 2 octombrie, la Teatrul Excelsior şi în alte câteva teatre partenere: Odeon-Sala Studio, Bulandra-Sala Toma Caragiu, Teatrul Naţional-Sala Mică, Teatrul Foarte Mic şi Un Teatru. Chip de foc, Amintiri din Epoca de şcoală, Vicleniile lui Scapino, O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii, Coro Nero, La Ţigănci, Tipografic Majuscul, Flori pentru Algernon, Actorchestra, Profu` de religie şi Numele sunt cele unsprezece spectacole înscrise în concurs la secţiunea teatru, singura cu caracter competiţional. Alte două spectacole – The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu şi Thomas Sawyer – s-au jucat hors concours, fiind producţii ale teatrului gazdă. Juriul seniorilor – din care au făcut parte criticii de teatru Monica Andronescu şi Mircea Morariu, precum şi Rebecca Humphries, director artistic adjunct al Prague Youth Theatre – a acordat premii pentru regie, scenografie, cel mai bun actor şi cel mai bun spectacol. Juriul adolescenţilor – format din şase tineri, elevi la Colegiile Naţionale “Dinu Lipatti” şi “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti – a oferit, la rândul său, un premiu special. And the Winners are… regizorii Gianina Cărbunariu şi Bobi Pricop, actorii Iulia Colan şi Vlad Bîrzanu şi scenograful Vlad Turturica. Bobi Pricop a câştigat Premiul pentru Cea mai bună regie pentru spectacolul Profu` de religie, producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova. Premiul pentru Cel mai bun spectacol i-a fost acordat Gianinei Cărbunariu pentru Tipografic Majuscul, produs de dramAcum şi Festivalul Internaţional de la Nitra (Slovacia), în parteneriat cu Teatrul Odeon din Bucureşti. Actorul Vlad Bîrzanu – Christopher Boone din O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii, pusă în scenă de Vlad Massaci, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea – a luat Premiul pentru Cel mai bun actor. Vlad Turturica a convins juriul cu viziunea sa despre La Ţigănci – spectacol produs de Compania Unteatru din Bucureşti – şi a obţinut Premiul pentru Cea mai bună scenografie. Juriul adolescenţilor a ales-o pe Iulia Colan căreia i-a acordat un Premiu Special, pentru rolul din spectacolul Flori pentru Algernon, de la Teatrul Act din capitală. O selecţie de spectacole pentru adolescenţi te solicită tot atât de mult ca întocmirea unei liste de lecturi obligatorii sau facultative pentru vârsta lor. Ce să le aduci mai întâi? Spectacole după texte pe care le studiază în şcoală? Să-i fereşti de gestul şi limbajul violent şi de poveşti care “ar putea să-i afecteze emoţional”? Să le arăţi doar la vie en rose, lăsându-i într-un confortabil dolce far niente, sau să-i faci să se confrunte cu realităţile lor? Să nu îi laşi să plece indiferenţi de la teatru, să îi determini să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri… La Excelsior Teen Fest, am văzut şi comedie clasică şi dramă contemporană. Am văzut spectacole despre Holocaust şi comunism, despre “copii problemă” prinşi în confruntări hilare sau dramatice cu adulţi “responsabili”, despre adolescenţi cu “nevoi speciale” într-o lume receptivă doar la problemele ei, despre şcoala noastră cea de toate zilele, despre succes şi eşec, despre emoţii sugrumate în faşă şi bucurii explozive… Am văzut teatru dans, şi musical, şi proiecţii video “topite” mai mult sau mai puţin reuşit în teatrul actual. Nu sunt toate spectacole de nota 10, dar cred că – dincolo de topurile personale ori de aprecierile juriului – putem vorbi de o selecţie reuşită din oferta teatrală pentru publicul tânăr.
Ateliere şi proiecții de filme
Mergând pe aceeaşi idee, serile de film au adus laolaltă elevi de liceu şi profesionişti din domeniu, programul cuprinzând doar producţii româneşti recente. Prima a fost Comoara, lungmetrajul lui Corneliu Porumboiu, distins cu Premiul Un Certain Talent, în cadrul secţiunii Un Certain Regard a celebrului Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. A urmat filmul-omnibus Amintiri din Epoca de Aur (regia: Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Cristian Mungiu), iar două seri au fost rezervate documentarelor realizate de regizorul Alexander Nanău: Toto şi surorile lui şi Lumea văzută de Ion B. Această secţiune a festivalului îşi propune să apropie publicul tânăr de cea de-a saptea artă şi, mai ales, de filmul românesc şi se alătură altor iniţiative de educaţie cinematografică, precum EducaTIFF-ul (din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania), având drept scop formarea unui public de film avizat. Atelierele Excelsior Teen Fest, la care au participat exclusiv elevi de liceu, au avut ca temă Oraşul în mişcare şi au fost coordonate de profesionişti în domeniul fotografiei, al dansului şi al dramaturgiei. Două dintre ele – atelierele de fotografie şi dans contemporan – s-au desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia Culturală Control N şi Centrul Naţional al Dansului, participanţii fiind încurajaţi să descopere Bucureştiul şi să-l surprindă într-o serie de fotografii ori într-o coregrafie care să respecte tema dată. Organizat în Sala Mică a Teatrului Excelsior, atelierul de dramaturgie observaţional-empatică a urmat aceleaşi reguli, tinerii de aici căutând să găsească şi ei fragmente de realitate în mişcare, cu potenţial teatral, ce pot fi sâmburi de monolog sau de dialog într-un scurt poem dramatic ori într-un cântec dintr-o viitoare piesă. La finalul festivalului, toate atelierele s-au reunit într-un live performance impresionant, pe scena din Sala Mare a Teatrului Excelsior.
Într-una din zile am ieşit de la spectacol nu foarte încântată. Mă “certam” deja în gând ba cu regizorul, ba cu scenograful. Făcându-şi loc pe lângă mine politicos, câţiva elevi au coborât în fugă scările teatrului, grăbiţi să ajungă la următorul spectacol care se juca la Bulandra. În faţa teatrului, colegii lor din juriu se aşteptau unii pe alţii; ştiau că, fără ei, nu începe. Îi auzeam vorbind şi mi-am schimbat starea de spirit, nu şi părerea despre spectacolul de la care tocmai ieşisem. Am luat-o însă spre celălalt teatru cântând în gând de data asta Vis de primăvară, un cântec foarte frumos şi cunoscut, pe care-l cânta Moţu Pittiş când era în Pasărea Colibri. O cameră micuţă, dar de prieteni plină / Ce-aveau şi foc în suflet şi-n ochi aveau lumină / Idei musteau în aer, să stai şi să tot stai / Şi asta a fost totul în acea zi de mai… Acum era septembrie, dar nu puteai să nu vezi cum nişte copii se joacă atât de serios de-a teatrul, de-a filmul, de-a muzica, de-a dansul, de-a scrisul şi fotografia… într-un joc inventat pentru ei de oameni mari.
Fii primul care comentează on "Excelsior – jocul de-a teatrul"