Vara aceasta se poartă cititul la iarbă verde! Până pe 31 august, copii şi părinți sunt aşteptați la Copacul cu cărți, din Parcul Cişmigiu. Peste 150 de romane şi publicații sunt puse, în mod gratuit, la dispoziția publicului de toate vârstele, în cea de-a doua ediție a acestui proiect care promovează lectura în aer liber. Organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creație, Artă şi Tradiție, în parteneriat cu Asociația pentru Cultură Urbană şi Mediu (ACUM), evenimentul Copacul cu cărți ne propune o modalitate nouă de petrecere a timpului liber, printr-un motto inspirat: Redescoperă lectura, relaxându-te în mijlocul naturii. Pentru cei mai mici cititori, organizatorii anunță şi două ateliere, în afara programului de lectură: unul de origami şi unul de pictură pe față. Intrarea la toate activitățile evenimentului este gratuită.
Copacul cu cărți

Fii primul care comentează on "Copacul cu cărți"