MiniTEXTE (ep. 1) | Doi prieteni salvează lumea

Ursache, un urs mare, puternic și pofticios, și Mormonică, un urs mic și fricos, află de la doamna doctor Pisică cum stau lucrurile cu acest virus nou despre care vorbește astăzi toată lumea, unii cu teama că s-ar putea îmbolnăvi în orice clipă, alții grozăvindu-se că ei nici măcar nu cred că așa ceva există. Aceasta este, pe scurt, povestea celor doi prieteni care învață lucruri noi, între care unul foarte important și la care puțină lume s-ar fi gândit. Nu masca, pe care ești continuu îndemnat să o porți, e cea care ne-ar putea scoate din încurcătură, ci prietenia și grija față de cel de lângă noi. Acestea sunt salvatoarele noastre.

Textul este propunerea Mariei Bianca Vladu, o fetiță de 7 ani, din Tulcea, pentru MiniTEXTE. Cuvinte de copii, iar cel care l-a transformat într-un episod de teatru filmat, oferindu-ne o poveste simpatică și amuzantă, despre prietenie, empatie și pandemie, este regizorul Raul Coldea.

Doi prieteni salvează lumea a avut premiera pe 21 noiembrie și este primul episod dintr-o serie de 12 povești realizate de MiniREACTOR-ul din Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect cultural co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național: MiniTEXTE. Cuvinte de copii. Toate poveștile pleacă de la texte scrise de copii între 5 și 12 ani, toate sunt inspirate de această întâmplare neașteptată, pandemia de Coronavirus, care ne-a obligat să vedem cu alți ochi viața și lumea din jur. Și toate vor fi difuzate pe canalul de Youtube MiniREACTOR până la finalul anului, câte două în fiecare weekend. 


Doi prieteni salvează lumea

de: Vladu Maria Bianca
dramaturg coordonator: Ana Cucu Popescu
regia: Raul Coldea
cu: Andreea Ajtai, Lucian Teodor Rus, Paul Sebastian Popa
ilustrații: Lucia Mărneanu
muzica: Max Anchidin
video & montaj: Marius Palermo
Episodul poate fi vizionat pe canalul de Youtube MiniREACTOR, întrând pe link-ul: https://bit.ly/2UDs5zR. 

DOI PRIETENI SALVEAZĂ LUMEA – regia: Raul Coldea | MiniTEXTE (ep. 1)

____________________________________
”MiniTEXTE. Cuvinte de copii” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Fii primul care comentează on "MiniTEXTE (ep. 1) | Doi prieteni salvează lumea"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.