POSTWEST – something digital

Festivalul digital POSTWEST \ guess where. Credit foto: Hannah Göppel 

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț prezintă eseul video „POSTWEST – something digital” în cadrul festivalului digital POSTWEST \\ guess where, organizat de Teatrul Volksbühne din Berlin, între 24 și 26 iunie.

Festivalul transcultural POSTWEST \\ guess where explorează conceptele Est şi Vest în contextul dinamicilor politice şi sociale ale prezentului, reunind 11 instituții de cultură din estul Europei. Timp de trei zile, pe platforma http://postwest.volksbuehne.berlin/en/, vor fi prezentate performance-uri live, conținut video, produse audio, expoziții foto și sesiuni de discuții cu colaboratorii din proiect, toate acestea investigând artistic diviziunea dintre Est și Vest și stereotipurile pe care încă le generează. Platforma va fi completată de evenimentele conexe: seria Platform East, seturi de DJ și întâlniri cu artiștii.

POSTWEST – something digital”, precum și contribuțiile digitale ale celorlalți parteneri vor putea fi urmărite din 24 iunie, ora 12:00, pe platforma festivalului, până la finalul acestuia.

Conceptul „POSTWEST – something digital” este semnat de Gianina Cărbunariu, Mihai Păcurar și Dorothee Curio (Germania). Echipa artistică este completată de Alex Halka – compozitor și sound designer, Vlad Socea – asistent de regie, Vlad Petri – documentare video Câmpulung și Valer Simion Cosma – documentare.

POSTWEST – something digital” își propune să ofere o incursiune în procesul de creație a unui spectacol de teatru, un proces întrerupt și regândit în funcție de noua realitate impusă de Coronavirus. Compus din fragmente de idei, gânduri și reacții, colajul invită la reflecție asupra granițelor vizibile și invizibile, mai ales în acest moment de criză care remodelează imaginea pe care o avem față de ceea ce este astăzi Europa și ceea ce ar putea sau ar trebui să fie. Este și un mijloc de a depăși o situație dificilă, de a merge mai departe în căutarea unor noi posibilități.

Pe 24 iunie, de la 14:30, Gianina Cărbunariu și Dorothee Curio vor discuta în direct cu publicul despre tema aleasă și despre procesul de realizare al eseului video, în cadrul secțiunii POST-PRODUCTION.

O componentă importantă a POSTWEST \\ guess where o reprezintă dezbaterile și discuțiile online care-și propun să aducă împreună experți, artiști și publicul festivalului.

Dintre acestea amintim:

Dead-end Jobs: Precarious Work in Central and Eastern Europe – and Germany, 26 iunie, 19:30, transmisiune live pe pagina de Facebook a Teatrului Tineretului și a Teatrului Volksbühne.

Tema: condițiile de lucru precare cu care se confruntă muncitorii originari din est în Occident, contextele care-i forțează pe cei din Est să accepte locuri de muncă cu astfel de condiții, cine profită de pe urma situației și cum pot fi îndreptate aceste inechități.

Participanți: Dragana Bubulj (Proiectul „Fair Mobility“ al Confederației Sindicale Germane, Stuttgart), Jost Maurin (taz, Berlin), Valer Simion Cosma (cercetător în cadrul Muzeului de Artă Zalău și documentarist în cadrul producției Postwest – something digital), Gabriele Freitag (Asociația Germană pentru Studii Est Europene) și Gianina Cărbunariu (dramaturg, regizor, managerul Teatrului Tineretului Piatra Neamț).

International Cooperations: Three Webinars for Theater Professionals

Trei întâlniri online cu partenerii din proiect și teoreticieni, dedicate profesioniștilor din domeniul teatral, în fiecare zi a festivalului, de la 13:00, pe platforma ZOOM;

  1. Searching for Allies

Tema: cum se creează și se dezvoltă colaborările internaționale in domeniul teatral;

Participanți: Alina Aleshchenko (curatorul POSTWEST, Volksbühne Berlin), Birgit Lengers (curatorul Radar Ost, Deutsches Theater Berlin), Evgenia Shermeneva (director KatlZ, producător, Riga), Michal Zahálka (dramaturg, curatorul Festivalului Internațional din Plzeň);

Moderator: Vladimir Balzer (jurnalist și moderator, Deutschlandfunk Kultur).

  1. It’s Not All About the Money

Tema: cum se pot dezvolta colaborările internaționale dincolo de aspectul financiar;

Participanți: Marta Keil (curator, dramaturg, cercetător, Varșovia), Petya Koleva (expert internațional cultural și creativ, fondator Intercultura Consult, Sofia), Jeton Neziraj (dramaturg, director Qendra Multimedia, Pristina), Laura Stasane (producător, curator de programe, Riga);

Moderator: Iulia Popovici (critic de teatru, curator, București).

  1. Cooperations in Crisis

Tema: obligațiile și reacțiile pe care ar trebui să le aibă creatorii și instituțiile de teatru în perioade de izolare, așa cum a fost cea provocată de Coronavirus;

Participanți: Gianina Cărbunariu (dramaturg, regizor, managerul Teatrului Tineretului Piatra Neamț), Lisa Jopt (actriță, co-fondator al Asociației Germane ensemble-netzwerk), Roman Pawłowski (curator, publicist, director de programe la TR Warszawa, Varșovia), Hedi-Lis Toome (cercetător cultural la Universitatea din Tartu, Estonia);

Moderator: Andrea Tompa (critic de teatru, Budapesta).

Discuțiile live vor include o parte interactivă în care publicul e invitat să intervină. Persoanele interesate să participe se pot înscrie prin e-mail la besucherservice@volksbuehne-berlin.de, cu cel mult o zi înainte de eveniment, precizând username-ul Zoom și titlul discuției la care doresc să participe.

Platform East – „Crisis Managers Wanted. Authoritarian vs. Democratic Systems in Times of Instability”, 24 iunie, 19:30, transmisiune live pe pagina de Facebook a Teatrului Volksbühne;

Tema: relația dintre cetățeni și stat, felul democratic sau autoritar în care liderii politici gestionează situațiile de criză;

Participanți: Oliver Bilger (Tagesspiegel, Berlin), Silvia von Steinsdorff (Universitatea Humboldt Berlin), Vlad Troitsky ( Center of Contemporary Art DAKH, Kiev);

Moderator: Gwendolyn Sasse (ZOiS, Berlin).

Platform East – „Activism 1.01. Conversations with Activists, Experts and Researchers”, 26 iunie, 15:30, pe platforma ZOOM;

Tema: diferite tipuri de activism din prezent, relația dintre artă și activism, violența, opresiunea și mijloacele de răspuns la acestea;

Participanți: Felipe G. Santos (MOBILISE, Manchester), Henry Rammelt ( Școala Națională de Studii Politice și Administrative SNSPA, București), Nadja Douglas (ZOiS, Berlin), Victoria Fedorova (Legal Initiative, Minsk), Svetla Baeva (Fine Acts, Sofia), Martin Boross (STEREO AKT, Budapesta), Piotr P. Płucienniczak (Fine Arts Academy Varșovia, Imperium Ducha art collectiv),Lorina Fedorova (Fridays For Future Ukraine, Ecodiya, Kiev), Félix Krawatzek (ZOiS, Berlin).

Înscrieri: besucherservice@volksbuehne-berlin.de, precizând username-ul ZOOM.

Planificat pentru a se desfășura la Berlin în luna mai, Festivalul transcultural POSTWEST își propunea să reunească șapte producții la sala mare, o producție site-specific și patru instalații. Confruntat cu o nouă realitate, din cauza crizei generate de Coronavirus, POSTWEST s-a transformat dintr-un eveniment live de mari dimensiuni în festivalul digital POSTWEST \\ guess where. Producțiile planificate inițial vor avea premierele în teatrele participante, atunci când situația o va permite. Spectacolele vor fi integrate în repertoriile acestora și vor putea fi vizionate de publicul local. 


Fii primul care comentează on "POSTWEST – something digital"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.