TIC PITIC – Zilele Small size

De azi într-o săptămână, Teatrul Ion Creangă ne invită la TIC PITIC – Zilele Small size. Mini-maratonul teatral, organizat anual de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, se desfășoară în ultimul weekend al acestei luni, între 26 și 28 ianuarie, la Sala Mică din Str. Biserica Amzei, nr. 21-23. Timp de trei zile, părinții și ticpiticii lor, de la bebeluși la preșcolari, sunt invitați să exploreze universul plin de mirare și de sens al teatrului care nu ține cont de vârstă, ci de curiozitate, ne informează organizatorii.

Desfășurat sub forma unui showcase, evenimentul reunește cele mai recente spectacole din repertoriul teatrului bucureștean pentru copii între 1 și 6 ani, dar și activități conexe, adresate copiilor, părinților și tuturor celor care contribuie la formarea tinerei generații, cu scopul de a promova importanța și beneficiile Educației Timpurii prin teatru.

Cea de-a IV-a ediție a TIC PITIC – Zilele Small size aduce astfel în atenția publicului trei dintre producțiile prezentate în premieră în 2017: povești senzoriale și călătorii din centrul Pământului până în înaltul cerului (ÎmpreLună) sau spectacole coregrafice, non-verbale, despre puterea imaginației (La un metru de tine) și despre importanța amintirilor (Amintiri într-o valiză). Concentrate pe durata weekend-ului într-un maraton de șapte reprezentații, poveștile propuse le vorbesc copiilor și părinților deopotrivă despre bucuria jocului, despre texturile cu care este acoperită lumea, dar și despre straturile de sens care înconjoară spectacolul de teatru.

O altă producție care se lasă descoperită – sau redescoperită, după caz – este colecția de teatru-radiofonic realizată pentru PovesTIC, cu alte cuvinte, aplicația de povești audio pentru copii. Prima dintre acestea – douăsprezece la număr, înregistrate în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic – este Pasărea măiastră. Cu această ocazie, ea este și subiectul unui inedit atelier pentru copii între 3 și 6 ani. Timp de o oră, actorii Teatrului Ion Creangă îi provoacă pe micuții participanți să descopere universul imaginat de Petre Ispirescu, audiția fiind completată de jocuri și activități interactive. Atelierul are loc duminică, 28 ianuarie, și se desfășoară în regim gratuit, în baza înscrierii prealabile la adresa de e-mail contact@teatrulioncreanga.ro.

Nu doar cei mici au parte de un program special în finalul săptămânii viitoare, ci și adulții, TIC PITIC – Zilele Small size prilejuind o nouă întâlnire a specialiștilor din domeniul educației timpurii. Cadre didactice din învățământul preșcolar, psihologi, producători sau artiști care activează în sfera teatrului pentru copii sunt invitați vineri, 26 ianuarie, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, pentru a lua parte la o discuție despre importanța jocului în dezvoltarea echilibrată a copilului. Întâlnirea este moderată de psihologul Carmen Anghelescu, Șef al Departamentului Educație Timpurie – Centrul Step by Step pentru Educație și se bucură de sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București – Catedra pentru învățământ preșcolar, Sectorul 1.

TIC PITIC – Zilele Small size se înscrie într-o amplă rețea de evenimente organizate anual, în ultimul weekend al lunii ianuarie, ca parte a activității extinse a proiectului internațional Small size, performing arts for early years, finanțat prin Programul Europa Creativă (2014-2020). Lansat în anul 2015, conceptul a fost implementat în numeroase orașe din întreaga lume, din Helsinki până în Madrid, din Londra până în Salzburg, din Mexic până în București. Ediția din ianuarie 2017 a evenimentului a reunit peste 120 de activități, organizate de teatre și centre culturale din 20 de țări, la care au luat parte peste 5500 de copii, părinți, artiști și educatori.
Hai la teatru! Hai la TIC PITIC – Zilele Small size! 🙂

Programul evenimentului

Vineri, 26 ianuarie
10:00 – 12:00
Întâlnire cu specialiști în educație timpurie: ”Joaca și teatrul în educația copiilor preșcolari” (moderator: Carmen Anghelescu)
vizionare specială: ÎmpreLună
17:00 – 17:30: ÎmpreLună (1-3 ani)
19:00 – 19:30: ÎmpreLună (1-3 ani)

Sâmbătă, 27 ianuarie
11:00 – 11:30, La un metru de tine (2-5 ani)
18:00 – 18:30, La un metru de tine (2-5 ani)

Duminică, 28 ianuarie
11:00 – 12:00, Atelierul PovesTIC: Ascultă o poveste! (3-6 ani)
17:00 – 17:30, Amintiri într-o valiză (2-5 ani)
19:00 – 19:30, Amintiri într-o valiză (2-5 ani)

Toate activitățile au loc la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei nr 21-23).

Fii primul care comentează on "TIC PITIC – Zilele Small size"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.