Gala HOP 2017

A 20-a ediție a Galei Tânărului Actor – Gala HOP – a început astăzi, la Costinești. Evenimentul – al cărui scop este promovarea și lansarea tinerilor absolvenți ai facultăților de teatru, din învățământul de stat și particular – are loc la Vox Maris Grand Resort și se încheie joi, pe 8 septembrie.

Program permanent al UNITER (Uniunea Teatrală din România) și singular în peisajul festivalier autohton, Gala HOP este o competiție profesională în care se pot înscrie absolvenți ai ultimelor cinci promoții și care le permite tinerilor actori să se lanseze, să devină cunoscuți punându-și în valoare aptitudinile, creativitatea și originalitatea.

După preselecțiile din iulie – găzduite de Sala Mică a Teatrului Național din București –, Gala HOP din această săptămână se desfășoară în două secțiuni – Secțiunea INDIVIDUAL și Secțiunea GRUP –, în fața juriului din care fac parte: Zsolt Bógdan (actor), Mihai Măniuțiu (regizor), Ana-Ioana Macaria (actriță), Ada Solomon (producător) și Alexandru Voicu (actor și câștigător al Marelui Premiu în Gala HOP 2016). Directorul evenimentului este actorul Bács Miklós, iar premiile puse anual în joc sunt: Premiul ”Ștefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul pentru cea mai bună actriță, la Secțiunea INDIVIDUAL, Premiul ”Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori și Premiul ”Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului, la Secțiunea GRUP.

Publicul poate urmări competiția – transmisă în direct pe www.galahop.ro, în perioada 4-7 septembrie – și își poate vota favoriții, din 6 septembrie, ora 22.00, când concursul se va încheia, până în 7 septembrie, ora 20.00, când va începe festivitatea de premiere.
Urmăriți Gala HOP – Gala Tânărului Actor! Aveți ce vedea! 🙂

Fii primul care comentează on "Gala HOP 2017"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.