Graz – între Colina Schloßberg, scoica de pe Mur și Extraterestrul prietenos

Imaginea lumii. Lumea în imagini: GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș

Graz este capitala land-ului Stiria (Steiermark, în germană). Este al doilea oraș al Austriei, ca mărime, și se află la aproximativ 150 de kilometri de Viena, spre sud-est. Este traversat, de la nord la sud, de râul Mur și construit, începând din secolul al XII-lea, în jurul Schloßberg-ului. Această colină a fostei cetăți – care a dat numele orașului (Gradec, ulterior Graz, în traducere ”cetate mică”) – constituie primul punct de reper și principala atracție pentru vizitatori în Orașul vechi sau Centrul istoric al Grazului, inclus în 1999 în Patrimoniul UNESCO al Umanității. Dinspre Schloßbergplatz se mai vede un singur străjer, Turnul cu ceas – unul dintre simbolurile orașului. Iar dacă vrei să vezi lumea de sus, urci dealul cu liftul de sticlă prin pereți de stâncă (dar cu cerul deasupra 🙂 ) sau cu piciorul, pe cele 260 de trepte de piatră, făcute cel mai probabil cu ”găluște din Mur”; sunt niște pietre de râu, ”lustruite” bine de apă înainte de a fi folosite la pietruirea străzilor și a curților interioare, cărora localnicii le spun murnockerl, ”găluștele Murului”.

Imaginea lumii. Lumea în imagini: TURNUL CU CEAS – GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș

Nu mai puțin interesante, pentru oricine trece prin Graz sau petrece aici câteva zile, sunt insula Murinsel și Extraterestrul prietenos, două piese de arhitectură contemporană așezate cu multă îndrăzneală într-un peisaj dominat de clădiri gotice, renascentiste sau baroce. Inaugurată în 2003, anul în care Graz a fost Capitală Culturală Europeană, insula de pe Mur este o construcție spectaculoasă din oțel, o scoică de aproape 50 de metri lungime, creată de un arhitect austriac și de un artist new-yorkez – Robert Punkenhofer și Vito Acconci – care, prin proiectul lor, și-au propus integrarea râului (destul de poluat la vremea respectivă) în viața comunității. Construit tot pentru 2003, Kunsthaus Graz – Muzeul de Artă Modernă, supranumit Friendly Alien (Extraterestrul prietenos) – este o construcție futuristă, proiectată de arhitecții britanici Peter Cook și Colin Fournier pornind de la un concept ce leagă ingenios arhitectura cu designul, noile media, arta pe internet, arta video și fotografia. ”Îmbrăcat” în sticlă acrilică, Extraterestrul din Graz – Orașul designului – transmite noaptea semnale luminoase ori scrise, fiind un excelent suport pentru proiecții artistice.

Imaginea lumii. Lumea în imagini: EXTRATERESTRUL DIN GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș

Pilonii Evului Mediu sunt arhitectura și muzica, scrie într-o carte Adrian Leonard Mociulschi. Lumea catedralelor, cu vârfuri care parcă voiau să atingă cerul, cu arcade în ogivă și ferestre cu vitralii, era și lumea trubadurilor și a truverilor ce aduceau în cetate și în primitoarele castele ale mai marilor vremii o muzică cu totul nouă, ”fondată pe ritm, nu pe măsură”. O muzică inedită care, la fel ca arhitectura timpului (verticală, impunătoare, spectaculoasă), se rupea de trecut, refuzând regulile de compoziție ale Antichității. Graz mi-a adus aminte de cartea lui Mociulschi (Evul Mediu. Arhitectură și Muzică). Atât prin desenul clădirilor, impecabil conservate, ce păstrează ca un act de identitate fiecare vârstă a lumii europene, cât și prin motivul întâlnirii mele cu acest oraș austriac, nu mai puțin imperial decât Viena: muzica.

Imaginea lumii. Lumea în imagini: PRIMĂRIA din GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș

Am ajuns în Graz pe 22 iunie. Seara, ansamblul bucureștean Imago Mundi urma să susțină primul său concert în orașul de pe Mur, în cadrul turneului Isvor. Constantin Brâncuși, un proiect al Asociației Culturale ISVOR. Este vorba de șase muzicieni – Adrian Buciu (flaute), Oana Ivașcu (oboi), Ștefan Barbu (vioară), Andreea Țimiraș (violoncel), Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu (chitară & cobză) și Daniel Ivașcu (percuție) – și de doi artiști vizuali, Cristian Stănoiu (proiecții video live) și Florin Ghenade (foto-video), într-un turneu european cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Turneul a început la Belgrad, pe 18 iunie, cu concertul de la Dom Omladine Beograda. A continuat la Budapesta, la Benczúr Ház, aici concertul având loc pe 20 iunie, apoi la Minoritensaal din Graz (22 iunie) și s-a încheiat la Viena, la Bank Austria Salon im Alten Rathaus, pe 23 iunie.

Trecând prin trei țări și patru mari orașe, Imago Mundi reface un traseu – călătoria lui Constantin Brâncuși la Viena, din 1897, primul său contact cu Europa Centrală, cu arta lumii de dincolo de granițele românești. În același timp, Imago Mundi ne propune o reconstituire vizuală și sonoră a lumii celebrului sculptor român, ce pleacă din Gorjul natal, spațiul care i-a dat prima identitate, cea spirituală, și ajunge la Paris – în Orașul Luminilor – unde Brâncuși s-a impus ca artist. Iar lumea aceasta este redată într-o arhitectură nouă a spectacolului. Dialogul instrumentelor muzicale vechi, românești (cobza, toba), cu cele clasice, moderne (flautul, oboiul, chitara, vioara, violoncelul), în compozițiile și aranjamentele muzicale realizate de Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, este dublat de proiecții video și de fotografie, mixate în timp real de Cristian Stănoiu; ai spune, mai degrabă, o instalație în mișcare ce completează scenografic universul sonor inspirat de opera lui Brâncuși.

Imaginea lumii. Lumea în imagini: MINORITENSAAL – GRAZ (Austria)

Concertul s-a ținut la Minoritensaal din Mariahilferplatz, o piațetă de pe Mariahilferstraße (cândva drumul vinarilor) dominată de o biserică uriașă, cu două turnuri în stil baroc, construită la începutul secolului XVII. ”Adăpostită de trecerea prin două curți interioare cu portice mănăstirești, sala din Graz își dezvăluie de la intrare festivitatea solemnă și jucăușă a decorului baroc”. Nu citez dintr-un ghid turistic local. Sunt cuvintele lui Cristian Stănoiu, descrierea lui are și ea un aer baroc 🙂 . Fost refectoriu de vară (sală de mese într-o mănăstire, iar Mănăstirea Minorită e chiar la doi pași, făcând parte din același ansamblu arhitectural), spațiul este folosit astăzi pentru evenimente și ”își primește spectacolele sub același blazon cu inscriptia Silentium, în forfota tăcută a personajelor din picturile murale. Pe o scenă alcătuită din trei sertare telescopice din lemn patinat, Imago Mundi și-a desfășurat ecranul și sonoritățile noului proiect, dedicat lui Constantin Brâncuși, în prezența unui public bucuros să mai zăbovească un timp în sală și după terminarea concertului”.

Întâlnirea cu publicul – austrieci și români deopotrivă – a răspuns așteptărilor de ambele părți, un rol important în organizarea acestui eveniment avându-l doamna Angela Peșchir, membru fondator al Centrului Cultural Austro-Român din Graz. Discuțiile și prieteniile care s-au legat după concert, în aerul extrem de plăcut al serii, spun un singur lucru. Imago Mundi – un grup de artiști care își respectă numele – a reușit să lase la Minoritensaal din Mariahilferplatz, de pe Mariahilferstraße 🙂 , o imagine a lumii din care venim, a ceea ce ne compune identitatea în spațiul european, a Isvoarelor noastre, o imagine tot atât de surprinzătoare și de interesantă ca oricare alta din acest turneu, înregistrată pe retină ori stocată în memoria camerelor foto.

Imaginea lumii. Lumea în imagini: Coborând de la TURNUL CU CEAS – GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș

În celălalt capăt al străzii, Extraterestrul prietenos se pregătea pentru ședința foto de seară. La fel și Scoica de pe Mur și Turnul cu ceas, plus alte câteva clădiri-simbol luminate noaptea spre încântarea fotografilor profesioniști sau amatori. Dimineață, am plecat spre Viena. Am lăsat în urmă Grazul și am traversat Stiria – ”plămânul verde” al Austriei – printr-un peisaj în mare parte muntos ce se arăta generos de-o parte și de alta a drumului, dar cu gândul la acoperișurile roșii din Orașul vechi și la ”grădinile suspendate” de pe Colină. Și cu un singur dor: să-mi văd odată fotografiile făcute cu o zi înainte. 🙂

Imaginea lumii. Lumea în imagini: MURINSEL (Insula de pe Mur) – GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș


Proiectul Ansamblului Imago Mundi – Isvor. Constantin Brâncuși – este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul sesiunii de finanțare I/2017 și este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român (prin ICR Viena și ICR Budapesta), Ambasada României în Republica Serbia, Ambasada României în Republica Austria / Consulatul Onorific la Graz, Salonul Bank Austria din Altes Rathaus, Casa Benczúr, Happy Tour, eBrain. Sponsori: EIT Forum Auto, Editura Spandugino. Pentru mai multe informații privind proiectul Isvor. Constantin Brâncuși, intrați pe site-ul acestuia: ontour.imagomundi.ro


Imaginea lumii. Lumea în imagini: GRAZ (Austria) / Foto: Gabriela Mariș

Fii primul care comentează on "Graz – între Colina Schloßberg, scoica de pe Mur și Extraterestrul prietenos"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.