Cărțile soarelui: Delia Calancia – O zi din viața Deliei așa cum le-a povestit-o trimișilor noștri speciali

Motto: Cărțile sunt albinele care duc polenul însuflețitor de la o minte la alta. (James Russell Lowell)

O copilă se întoarce de la școală cu un ”insuficient” la compunere. Acasă, stupoare. Cum se poate una ca asta? o întreabă tatăl. Doar ești prima din clasă! Punctul I al lucrării de control cerea alcătuirea unei compuneri cu titlul Ce vreau să devin când voi fi mare, în care urmau să fie folosiți cât mai mulți termeni din familiile lexicale ale cuvintelor studiu, școală și meserie, iar observația învățătorului, notată cu roșu sub calificativul cu totul neașteptat, l-a lămurit pe dată: Lucrarea de control s-a desfășurat în cadrul orei de română, nu de desen!

Delia Calancia este cea mai tânără scriitoare pe care am cunoscut-o și citit-o. 🙂 Are nouă ani și locuiește în Vaslui. Este o cititoare împătimită și o desenatoare cu adevărat talentată. Și pe deasupra, o ”mare iubitoare de călătorii de-adevăratelea sau cu gândul: și-a propus de mică să viziteze toate muzeele lumii, însă unde nu poate ajunge cu trenul sau cu avionul îndrăznește să ajungă cu imaginația”. Prima ei carte – lansată la standul Editurii Humanitas, în Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017 – se numește O zi din viața Deliei așa cum le-a povestit-o trimișilor noștri speciali și a apărut, aș spune, dintr-un amestec ingenios de povești auzite și citite, imaginate sau trăite, dar mai ales desenate.

Începutul m-a trimis cu gândul la o poezie de-o lui Jacques Prévert – Ora de dictare (Page d`écriture). Există acolo o Pasăre liră, ascunsă în pupitru, care-l scapă pe copil din strânsoarea matematicii și face ca pereții clasei să dispară, geamurile să redevină nisip, cerneala să fie din nou apă, creta să fie stânca de lângă mare, pupitrele să se preschimbe în copaci, iar penițele în păsări călătoare. Există aici un Melcovici, un Helix S. Melcovici (S-ul vine de la Socrate) de 112 ani, rârâit și foarte deștept, care vorbește două limbi moarte și șapte vii, cântă excepțional la muzicuță, rezolvă probleme de matematică și dă sfaturi înțelepte. Și el stă ascuns în pupitru și îi ține isonul copilului visător care – prins în rigorile lucrării de control – încearcă să evadeze.

Ce vreau să devin când voi fi mare? Scrisă, evident, la persoana I, într-un caiet de dictando (inspirată idee, grafic vorbind) și ilustrată cu propriile desene, O zi din viața Deliei… începe la școală, în sala de clasă, și trece, pagină cu pagină, prin toate locurile ce compun – ca un puzzle – universul unui omuleț de nouă ani: școala, sala de sport unde face Taekwon-Do și piscina unde merge la înot, orașul în care locuiește, ”cu blocuri, clădiri de tot felul, străzi care se duc și străzi care vin…”, casa, familia și, mai ales, camera ei. Acesta este locul preferat ”dintre toate locurile din lume”, fiind, în același timp, dormitor și ascunzătoare, teren de joacă și atelier de pictură, scenă pentru concerte și concursuri de karaoke, sală de cinematograf și, mai ales, ”loc de visat de dimineață până seara”. Biblioteca și Muntele de Jucării – la poalele căruia, Grasa, o pisică ”de-adevăratelea” stă și pândește șoarecii de bibliotecă – generează povești. La fel și librăria din oraș, târgul de carte din București, festivalul de literatură și traducere din Iași sau călătoria în Olanda, desenată toată în carte, ca să nu se piardă nici un amănunt, și care îi dă în cele din urmă o idee în privința meseriei pe care și-ar alege-o: călător-vizitator-de-muzee.

Mai întâi a fost desenul. Mai bine zis, bucuria de a spune povești prin desene. Desene de copil, făcute însă de o mână sigură; linii ferme în creion, o putere extraordinară de a reda în cele mai mici detalii un obiect sau un personaj în acțiune și nelipsitul Melcovici, pe post de semnătură în fiecare ilustrație. După desen a fost povestea scrisă. O poveste cursivă, așezată pe hârtie cu răbdare și candoare. Memorabil este acest Melcovici, un personaj înțelept și sfătos, cu un CV impresionant. 🙂 S-a născut pe malul mării, la Constanța, dar când se prezintă, spune că este din Tomis sau din ”orașul lui Ovidiu” (că sună mai poetic așa). Le citește din DEX șoarecilor de bibliotecă, se uită la filme ”de arhtă” și este de părere că cei mai de nădejde ”prhieteni ai omului” sunt ”cărhțile”. Și nu doar pe Melcovici cel rârâit îl ții minte. Mai sunt Bubu, iepurele de pluș care păzește Muntele de Jucării, și Grasa, care nu va urca în veci acest munte de rotundă ce e, și ursul Berend, și Înghețată de Vanilie și Înghețată de Ciocolată, tot urși…

Ce vreau să devin când voi fi mare? Întâlnirile Deliei Calancia cu oameni care și-au făcut din scris o meserie și cu cărțile lor, cele pe care le poți citi la nouă ani, sunt prinse și ele în poveste și îi oferă un posibil răspuns la întrebarea-pretext. Poate va deveni scriitoare. Așa ca Adina Popescu (O istorie secretă a Țării Vampirilor), Florin Bican (Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși), Ciprian Măceșaru (Super! Sunt un gândac!), Ioana Nicolaie (Arik și Ferbonia) sau T.O. Bobe (Cum mi-am petrecut vacanța de vară și Bucla). Și nu ar fi exclus, dată fiind atenția la informația livrată și la detaliul care creează atmosfera, dar și ușurința cu care Delia Calancia povestește în cuvinte și imagini, deopotrivă pentru copii și adulți. Finalul călătoriei în Olanda este impresionant. Excursia în țara lalelelor de toate culorile, a saboților de lemn și a morilor de vânt ”cu acoperișuri țuguiate care se rotesc”, a muzeelor în care se întâlnește cu Johannes Vermeer, Vincent Van Gogh sau Fernando Botero o face să descopere cea mai grozavă meserie din lume, călătoritul, și se încheie pe plajă, la Zandvoort aan Zee, cu un apus de soare încântător. ”Tabloul pare pictat de cei mai mari maeștri: mai întâi, cerul albastru-vinețiu se umple de dungi roșietice, iar soarele explodează ca un foc de tabără. Apoi se micșorează până ajunge ca o minge de lumină și coboară puțin câte puțin spre linia orizontului, iar când întâlnește oglinda apei o umple pentru câteva clipe de fluturași portocalii. Melcovici a fost copleșit atunci de atâta frumusețe și, ori de câte ori își amintește de apusul acela pe malul mării, e cuprins de nostalgie”.

O zi din viața Deliei așa cum le-a povestit-o trimișilor noștri speciali se numără, în această vară, printre Cărțile vacanței din colecția Humanitas Junior, alături de Secretul monstrului. O poveste cu povețe, trei pisici și o surpriză (Otilia Mantelers), Pandora (Victoria Turnbull), Grădinarul nopții (Frații Fan), Val și Cetatea sufletelor (Ana Alfianu), Micul Prinț (Antoine de Saint-Exupéry), George și luna albastră (Lucy & Stephen Hawking) și Istoria omenirii (Hendrik Willem Van Loon). Dar este și prima mea propunere în Cărțile soarelui pe Timpul cireșelor, potrivită foarte (sic volo!) cu motto-ul ales: Cărțile sunt albinele care duc polenul însuflețitor de la o minte la alta.

CĂRȚILE SOARELUI pe Timpul cireșelor
Delia Calancia:
O ZI DIN VIAȚA DELIEI AȘA CUM LE-A POVESTIT-O TRIMIȘILOR NOȘTRI SPECIALI
Editura Humanitas – Colecția Humanitas Junior

Fii primul care comentează on "Cărțile soarelui: Delia Calancia – O zi din viața Deliei așa cum le-a povestit-o trimișilor noștri speciali"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*