FRUMOASA RAPUNZEL în PRIMĂVARA TEATRULUI pe Timpul cireșelor

Născocită de-un poet cam şui, Povestea Preafrumoasei Rapunzel începe-n zi de sărbătoare şi este jucată de amicii lui, pe-o scenă-n Piaţa Mare, chiar în buricul târgului! Micuţa Rapunzel – fetiţa cu cosiţe aurii ce par să aibă puteri ştiute doar de-o vrăjitoare – este fiica lui Jan-fierarul şi a Elsei. Într-o zi ea este răpită de Dam Gothel, vrăjitoarea bătrână, şi închisă într-un turn în care numai baba, urâtă ca o furie, putea urca ţinându-se de părul lung al fetei ca de-o funie. În altă zi, Dam Gothel urcă-n turn la Rapunzel și… întinerește, împlinindu-și un vis, de la părul fermecat al fetei și de la cântecul ei încântător. Dar ea, vrăjitoarea, tot rea rămâne. Firește!

Atras ca un magnet de vocea fetei, apare și François, poetul. El urcă în turn pe scară și când o vede se îndrăgostește nebunește. Și el de fată, și fata de el. Rapunzel și François! Surprinşi de Dam Gothel, cei doi îndrăgostiţi sunt pedepsiţi: poetul e orbit şi aruncat din turn, iar Rapunzel, condamnată să rămână prizonieră pe vecie, ca o pasăre în colivie. Decisă însă să-şi ia zborul, ursitul să-şi urmeze, fata-şi sacrifică puterea magică a părului, tăindu-l, şi astfel o pedepseşte ea pe baba Gothel, vrăjitoarea care îmbătrâneşte la loc şi crapă pe loc!… Poetul orb, rătăcitorul François… şi Rapunzel, cea îndurerată, se regăsesc într-un final cu cântec, ca de poveste… Cu lacrimi şi îmbrăţişări… Și, tot ca în poveşti, nevăzătorul îşi recapătă vederea spre a privi o nuntă ca-n poveşti! Desigur, nunta lor! Unde sunteţi şi voi invitaţi, spectatorilor mari și mici.

Acum, dacă tot știm că e o poveste cu final fericit, să mergem să o vedem! Ce ziceți? Frumoasa Rapunzel, spectacolul Teatrului Arlechino din Brașov, pus în scenă de regizorul Traian Savinescu, se joacă sâmbătă, pe 29 aprilie, de la ora 10.30, dar și de la ora 12.00. Scenografia este semnată de Marian Sandu, iar din distribuția spectacolului fac parte actorii: Petronela Rujan, Adrian Dobrescu, Adrian Iuga, Marius Stroe, Alexandru Dobrescu, Manuela Zaharie, Eliza Muraru, Erika Mihály și Cecilia Negru. Hai la teatru! 🙂

Fii primul care comentează on "FRUMOASA RAPUNZEL în PRIMĂVARA TEATRULUI pe Timpul cireșelor"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.