Cu Nino la patinoar

Fără doar și poate, în această iarnă, Patinoarul copiilor este o adevărată bucurie pentru cei mici. De la începutul lunii decembrie până acum, peste 1.000 de copii s-au distrat și s-au bucurat de surprize în acest spațiu de joacă amplasat în curtea Operei Comice pentru Copii, de pe Calea Giulești. Distracția continuă și în ianuarie. Începând din acest weekend, Nino – îndrăgitul personaj din seria concertelor-lecție Cu Nino în jurul Lumii – îi așteaptă pe cei mici pe patinoar. Sâmbăta și duminica, de la ora 11.00, imediat după încheierea spectacolelor din Salonul Mozart, care încep la ora 10.00, Nino își va pune patinele și va ieși pe gheață alături de copii, împreună cu alte personaje din poveștile Operei Comice pentru Copii.

Patinoarul copiilor este deschis până la sfârșitul lunii februarie, de luni până vineri, între orele 15.00 și 20.00, iar în weekend în intervalul orar 10.00-22.00. Prețul unui bilet este de 10 lei, 15 lei (cu patine închiriate) sau 50 de lei, acesta din urmă incluzând și un cadou (un DVD sau un puzzle cu una dintre producțiile OCC-ului). Nu uitați nici de spectacolele Operei Comice pentru Copii. În luna ianuarie, la Sala Mare se joacă Hänsel și Gretel, Flautul fermecat și Jack și Vrejul de fasole, în timp ce la Sala Mozart cei mici sunt așteptați la concertele Cu Nino în jurul Lumii, Petrică și Lupul și Viața lui Mozart. Hai la joacă și la spectacol! 🙂

Fii primul care comentează on "Cu Nino la patinoar"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.