Pulsuri și ImPuls-uri în teatrul contemporan de animație

CÂND TOTUL ERA VERDE / Teatrul The Key - Israel

Teatrul de animație este sinonim, la noi, cu teatrul pentru copii, iar acesta din urmă este sinonim cu basmele și poveștile copilăriei. Cele ”consacrate”, nu altele. Consacrate de programa școlară și producțiile Disney. Mai toți regizorii din teatrul pentru publicul tânăr și foarte tânăr – fie că vorbim de spectacole ”de la stat” ori de producții ale companiilor particulare – pun în scenă texte arhicunoscute din literatura populară cultă, în spectacole cu actori, păpuși sau marionete, pentru copii de la trei… până pe la zece ani, iar unii dintre ei (nu toți, dar suficient de mulți!) rămân ”agățați” cu anii în acest repertoriu, fără să aducă nimic nou. Sunt însă și regizori (destui, dar nu suficient de mulți!) care se orientează către literatura contemporană pentru copii, către dramaturgia pentru acest public (vezi Ioan Brancu, în Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele) sau care urcă media de vârstă a publicului, punând în scenă spectacole cu păpuși, de exemplu, pentru adolescenți și adulți (vezi Cristian Pepino, în Visul unei nopți de vară). Acest lucru mă face să mă gândesc că nu batem pasul pe loc în teatrul de animație, că sinonimia nu este absolută, ci parțială și cât de cât liniștitoare, pentru moment măcar. Nu spun că basmul, românesc sau străin, este o sursă de inspirație perimată, învechită, care nu mai merită atenția noastră. El este un izvor care nu va seca niciodată. El adună mult din experiența noastră ca umanitate. Și există, în teatrul nostru, spectacole foarte reușite inspirate de basmele lui Creangă, Ispirescu, Andersen ori Frații Grimm. Spun doar că această tendință constantă (de prea multă vreme) de a monta anumite texte într-un anumit tip de spectacol, doar pentru un anumit public (ca într-un exercițiu colectiv care nu se mai termină) arată, mai curând, limitele, limitările noastre în oferta teatrului de animație decât o actualizare periodică a fotografiei de profil.

ZHENG HE - CÂND SOSEAU VAPOARELE DRAGONULUI / Teatrul Vizual ”Karin Schafer” - Austria

ZHENG HE – CÂND SOSEAU VAPOARELE DRAGONULUI / Teatrul Vizual ”Karin Schafer” – Austria

Să aruncăm un ochi afară. Pe fereastra pe care ne-a deschis-o săptămâna aceasta Teatrul Țăndărică, cu Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ”ImPuls”. Zece din cele douăzeci și cinci de producții înscrise în acest festival al ”spectacolelor de colecție” (nu întâmplător am ales exemplele de mai sus) sunt producții din Austria, Polonia, Rusia, Italia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Australia și SUA. Programul primei seri a festivalului a început la Sala Țăndărică, cu spectacolul Teatrului Vizual ”Karin Schäfer” din Austria, Zheng He – Când soseau vapoarele Dragonului, și s-a încheiat la Anima Studio, cu producția companiei italiene TrasFORMAzioneANIMATA – O mare de dorințe (Too many wishes, în program). Povestea scenică imaginată de italienii din Napoli este inspirată de un desen animat celebru în anii `80, realizat de Giulio Gianini și Emanuele Luzzati – Pulcinella și peștele magic. Protagoniștii – Pulcinella și Zeza, nevasta lui – sunt măști din Commedia dell`Arte, dar povestea este una din toate locurile și toate timpurile și poate fi rezumată într-o singură întrebare: Ce faci atunci când norocul îți iese în cale? Personajele și decorul sunt realizate după desenele lui Luzzati și făcute din hârtie, din pagini rupte parcă din cartea de povești, pe care se văd încă rândurile negre imprimate cu tuș. Păpușile sunt mânuite la masă, iar în final totul – cu lumini și sunet cu tot – încape într-o valiză, acesta fiind primul ”spectacol de buzunar” al napolitanilor. Spectacolul austriecilor de la Teatrul Vizual ”Karin Schäfer”, în schimb, ne trimite într-o lume a exploratorilor, a navigatorilor celebri care, traversând mările și oceanele pământului, descoperă și pun pentru prima oară pe hartă bucăți de lume până la ei neștiute. Personajul în jurul căruia se construiește povestea scenică – gândită pentru publicul peste șapte ani – este Zheng He, amiralul chinez cu cea mai impunătoare flotă care, în expedițiile sale din Pacific și Oceanul Indian, descoperă Indochina, Indonezia, Indiile și coasta de est a Africii, mult înainte de Cristofor Columb și Vasco da Gama. Un învățat arab, un pescar african, o negustoreasă din Siam sunt personaje care participă la poveste – deși fiecare vorbește pe limba sa –, care refac istorii și trasee din călătoriile lui Zheng He, într-un spectacol îndrăzneț ce combină jocul actorului, teatrul de păpuși, animația video, filmul documentar și muzica.

O MARE DE DORINȚE / Compania TrasFORMAzioneANIMATA - Italia

O MARE DE DORINȚE / Compania TrasFORMAzioneANIMATA – Italia

Marți, tot în programul de seară al festivalului, s-a jucat Cabaretul metamorfozelor, spectacolul fiind găzduit de Teatrul Nottara, în Sala ”Horia Lovinescu”. Vorbim de un spectacol cu marionete și păpuși de dimensiuni mari, non-verbal, muzical, pentru adulți, produs de Nikolai Zykov, un foarte cunoscut actor-păpușar și regizor rus. Un spectacol creat cu umor și multă imaginație, cu personaje foarte diferite (Fantoma de la Operă, Regina muzicii disco – Gloria Gaynor, Omul CD sau Suvenirurile rusești), impresionant, în primul rând, prin construcția păpușilor și performanța actorului. Monstrul de gunoi – spectacolul jucat miercuri, în sala mare a Teatrului Țăndărică – este o producție a Teatrului de Umbre ”Cengiz Özek” din Turcia, o poveste ”ecologică” pentru copii peste 5 ani, în care se înfruntă două personaje: o creatură deloc înspăimântătoare al cărei job este să curețe mările de gunoiul ajuns în apă și Karagöz, un personaj din teatrul tradițional turc, un soi de Vasilache al nostru, a cărei principală distracție pare să fie aruncarea sticlelor de plastic în mare. Un spectacol interesant găsim și în programul de joi, tot la Sala Țăndărică. Se numește Imaginarium și este o producție a Companiei de Teatru Horizon din Australia. Ideea spectacolului – adresat copiilor peste 6 ani – pleacă din tradiția teatrului englezesc de pantomimă, jucat mai ales de Crăciun, când actrițele interpretează rolurile actorilor și invers, băieții fac rolurile fetelor. Publicul intră obligatoriu în joc. Urmărind firul narativ, spectatorii trebuie să recunoască fiecare personaj – sunt cinci cu totul și din povești foarte cunoscute – pentru ca acțiunea să continue.

CABARETUL METAMORFOZELOR / Teatrul Nikolai Zykov - Rusia

CABARETUL METAMORFOZELOR / Teatrul Nikolai Zykov – Rusia

Când totul era verde, spectacolul Teatrului The Key din Israel – programat vineri seară, de la ora 18, la Sala Țăndărică – este inspirat de o poveste americană, The Giving Tree (Copacul cu suflet mare), scrisă de Shel Silverstein. Un copac și un copil se împrietenesc. Cei doi sunt de nedespărțit și împart cu bucurie tot ce au. Timpul trece, copilul crește. Ajuns la vârsta adolescenței, băiatul se îndepărtează de prietenul lui, devine egoist. Mai târziu, bărbatul nu se sfiește să taie crengile copacului, să-i amputeze brațele, să-i folosească lemnul, uitând parcă de vechea lor prietenie. Bătrânul însă va medita la toate acestea. Este un spectacol nonverbal, pentru publicul peste 5 ani, cu păpuși și obiecte, cu muzică live, cântată la pian, și cu un final optimist, povestea putând fi citită pe mai multe niveluri. Mai întâi, este o istorioară despre prietenie, generozitate, dar și despre egoism și lipsa de măsură. În același timp, este o poveste despre îndepărtarea omului de natură, despre vârstele omenirii, despre avantajele și dezavantajele civilizației, despre evoluția tehnologică. Copacii ne-au dat cărțile, iar cărțile ne-au făcut oameni (parafrazând un titlu al Editurii Humanitas) și ne-au păstrat în paginile lor toată istoria. Datorită lor am vrut mai mult, din ce în ce mai mult, dar tot ele ne-au făcut parcă să uităm de timpurile și de locurile în care totul era verde, iar astăzi nu știm dacă le mai putem regăsi. Ca în spectacolul italienilor (O mare de dorințe), decorul este făcut în întregime din hârtie, din pagini de carte scrise în limbi diferite; personajele și obiectele sunt din papier-maché. Doar că aici lucrurile au o cu totul altă încărcătură.

CÂND TOTUL ERA VERDE / Teatrul The Key - Israel

CÂND TOTUL ERA VERDE / Teatrul The Key – Israel

Alte două spectacole – Nymio, producție a Companiei Zero en Conducta din Spania și Dust, spectacolul actriței Ana Crăciun-Lambru din Statele Unite – sunt programate în week-end, la Sala Țăndărică. Nymio este un spectacol nonverbal, pentru copii peste 5 ani, care combină păpușa pe mână, de o mare expresivitate, cu teatrul gestual. Dust (Praf) este tot un spectacol nonverbal, dar pentru adulți, inspirat de o poveste personală care, transpusă scenic, devine povestea femeilor imigrante, a europencelor stabilite în America la începutul secolului XX, departe de țările și de familiile lor, în căutarea unei vieți mai bune. Ultima zi a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ”ImPuls” se încheie cu două spectacole europene. Primul – Povești venite din uitare – este un spectacol cu păpuși pentru publicul peste 8 ani, o producție a Teatrului de Animație Poznan din Polonia. Povestea scenică este inspirată de legendele slave cu demoni și alte creaturi misterioase prinse continuu în lupta pentru supremație și îți rămâne în minte prin păpușile create de Duda Paiva (el este și regizorul spectacolului) care ”stârnesc frica, dar și hohote de râs”. Spectacolul polonezilor se joacă de la ora 18, la Sala Țăndărică, în timp ce – la Anima Studio – actorii Teatrului de Marionete Antamapanthou din Grecia pregătesc spectacolul de la ora 21: Pe firul muzicii – un concert amuzant, cu muzică internațională, ”pigmentat cu schetch-uri”, într-un spectacol pentru toate vârstele, cu unsprezece marionete făcute din lemn și hârtie, în care avem pantomimă și stiluri diferite de mânuire.

Scriam într-un articol mai vechi că festivalul este un loc al întâlnirilor. Al întâlnirilor și al calibrărilor. M-am oprit astăzi doar la producțiile străine înscrise în Festivalul ImPuls, convinsă că o trecere în revistă a acestora ne ajută să avem o imagine cât mai completă asupra teatrului contemporan de animație, să luăm pulsul teatrului de azi și să dăm un ImPuls ofertei naționale. Pentru că este nevoie. Închei cu o singură concluzie. Teatrul de animație contemporan este, în primul rând, unul vizual, în sensul pe care îl dăm astăzi acestui cuvânt (teatrul de animație fiind, prin excelență, un spectacol vizual). De aici pleacă numărul mare de spectacole nonverbale. Accentul se mută de pe text, de pe narator pe imagine, pe mișcare, corporalitate, dans, muzică. De aici pleacă și diversitatea poveștilor, bogăția limbajului scenic ce păstrează tradiția și nu se teme de noutate. De aici pleacă, mai ales, deschiderea către publicuri noi. Spectacolul vizual este unul pentru toate vârstele, indiferent de limba pe care o vorbești sau de cultura din care provii.

Festivalul ImPuls 2016 - Teatrul de Animație Țăndărică

Fii primul care comentează on "Pulsuri și ImPuls-uri în teatrul contemporan de animație"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.