Cu Merlin, în Timișoara

CRĂIASA ZĂPEZILOR / regia: Adela Moldovan - Trupa de Marionete a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”, Arad

Anul acesta, am ajuns în Timișoara pe 24 octombrie, luni dimineață, pe o vreme nici bună, nici rea, mai curând amestecată. Ca toamna. De la Casa Oamenilor de Știință, unde stăteam, am luat un taxi, ca să ajung mai repede la Teatrul Merlin; duminică începuse aici prima ediție a Festivalului de Animație ”Sub bagheta lui Merlin”. Trenul meu întârziase o oră și jumătate și îmi cam dăduse peste cap programul de dimineață. Am intrat în teatru valvârtej. Era cald, deasupra garderobei stăteau agățate în linie câteva păpuși frumoase-frumoase – parcă Wayang? – într-o miniexpoziție, iar foaierul era plin de oameni din echipa festivalului, îmbrăcați în tricouri galbene pe care era imprimat logo-ul teatrului, trase peste bluze negre cu mâneci lungi. Un contrast plăcut vederii… Spectacolul tocmai începuse, așa că în doi timpi și trei mișcări am fost în sală, fără să mă las impresionată prea tare de… primele vrăji ale lui Merlin.

În sală, toată lumea purta ochelari 3D. Ca la cinema. Pe un ecran de pânză cât scena erau proiectate imagini tridimensionale – decoruri create virtual. În spatele ecranului, actorii își mânuiau păpușile, sub o lumină specială. Ne uitam la Călătorie spre centrul pământului, spectacolul Teatrului de Păpuși ”Gulliver” din Galați, pus în scenă de Radu Dinulescu și inspirat de celebrul roman al lui Jules Verne (cu același nume), publicat în 1864, în seria Călătorii extraordinare. Pe scurt, doi oameni – unchi și nepot, primul om de știință, al doilea discipol – și o călăuză încearcă să ajungă în centrul pământului, până la miezul lui incandescent, prin craterul unui vulcan. Păpușile sunt făcute de scenograful Vlad Tănase, iar animația 3D stereoscopică, realizarea filmului, a muzicii și a coloanei sonore îi aparțin belgianului Armand Richelet-Kleinberg.

CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI / regia: Radu Dinulescu - Teatrul de Păpuși ”Gulliver”, Galați

CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI / regia: Radu Dinulescu – Teatrul de Păpuși ”Gulliver”, Galați / foto: Lucian Marin

Am venit cu multă curiozitate la spectacolul gălățenilor. Cu un an în urmă, la Festivalul Tânăr de la Sibiu, văzusem primul spectacol de teatru 3D – O mie și una de frontiere (Povestea lui Aladin) –, jucat de Trupa Arcadia, de la Teatrul ”Regina Maria” din Oradea. Atunci m-am ”întâlnit” prima oară cu Radu Dinulescu (în spectacolul orădenilor, el semnează dramatizarea) și cu Richelet-Kleinberg, dar și cu acest gen de spectacol, care aduce filmul 3D în teatru și care dă naștere multor discuții în privința ofertei teatrale pentru publicul tânăr și foarte tânăr. Apărătorii lui sunt de părere că acesta este spectacolul zilelor noastre, al erei digitale, în timp ce alții, susținători fermi ai limbajului specific teatrului, nu văd în spectacolul 3D decât o formă hibridă la modă – nu este nici teatru, nici film –, care va trece ca orice modă. Personal, îl accept într-un teatru experimental sau… excentric ( 🙂 ), cu condiția ca filmul să vină cu valoare adăugată, să nu concureze povestea scenică, să nu o sufoce, și îl găsesc mai potrivit pentru un public deja educat, cu repere, decât pentru cel care, la final, nu va ști dacă a fost la teatru sau la film. Îmi aduc aminte – și cu asta închei paranteza – de o întâmplare de la un spectacol din București. Nu era unul 3D, dar combina proiecția video cu jocul actorilor. În sală, erau copii sub zece ani, iar la un moment dat o fetiță de lângă mine m-a întrebat: ”Dumneavoastră vă place filmul ăsta?”. Revenind la Călătoria lui Dinulescu & Richelet-Kleinberg, mărturisesc că mi-a plăcut opțiunea pentru textul lui Jules Verne. Lumile fantastice, subpământene ori stelare, se potrivesc cu spectacolul 3D, te lasă să te joci frumos regizoral și, hai să spunem, scenografic. Și orientarea către publicul peste opt ani, cititorul acestei literaturi (să sperăm măcar 🙂 ), mi-a plăcut. Nu am putut însă să nu remarc monotonia scenariului și, mai ales, prezența palidă a păpușilor (vorbesc de acțiune scenică, dar și de mânuire), cusurul major al acestui spectacol care – față de Povestea lui Aladin, dacă tot am pomenit-o – nu m-a lăsat să țin minte decât filmul 3D.

STAN BOLOVAN-SPAIMA ZMEILOR / regia: Maria Mierluț - Trupa Arcadia a Teatrului ”Regina Maria”, Oradea / Diplomă pentru scenografie - Festivalul de Animație ”Sub bagheta lui Merlin” 2016

STAN BOLOVAN-SPAIMA ZMEILOR / regia: Maria Mierluț – Trupa Arcadia a Teatrului ”Regina Maria”, Oradea

Luni, Marți, Miercuri…
Festivalul de Animație ”Sub bagheta lui Merlin” a început pe 23 octombrie și s-a încheiat pe 27, spectacolele jucându-se – cu o singură excepție – în micuța, dar cocheta sală a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Merlin”, de pe B-dul Regele Carol I. Este o premieră a teatrului timișorean, un festival-concurs în care s-au înscris nouă spectacole din nouă teatre de stat: Stan Bolovan-Spaima zmeilor (Trupa Arcadia a Teatrului ”Regina Maria” din Oradea), Călătorie spre centrul pământului (Teatrul de Păpuși ”Gulliver” din Galați), Visul unei nopți de vară (Teatrul de Animație ”Țăndărică” din București), Noroc cu laptele (Teatrul Maghiar de Stat ”Csiki Gergely” din Timișoara), Metamorphose (Teatrul pentru Copii ”Arlechino” din Brașov), Aleodor Împărat (Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca), Ridichea uriașă (Teatrul pentru Copii și Tineret ”Așchiuță” din Pitești), Prințesa mecanică (Teatrul pentru Copii ”Ciufulici” din Ploiești) și Crăiasa zăpezilor (Trupa de marionete a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” din Arad). Al zecelea spectacol – jucat în deschiderea festivalului și în afara competiției – a fost Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, cea mai premiată producție a Teatrului Merlin în festivalurile naționale, la ora actuală. Pe lângă spectacole, am putut vedea expoziția de fotografie a lui Alin Zelenco (Magia lui Merlin) și expoziția de pictură a lui Bajko Attila (Portal de cuvinte), atelierele de creație de păpuși și de mânuire, susținute de actorul Nelson Dimitriu, și atelierul de muzică al Asociației Cultural-Educaționale ”Metropolis” (Sunetul muzicii). În program, au mai intrat o lansare de carte – Poartă ARTA: 10 povești despre porți cu poveste, editată de Asociația Culturală ”Kratima” –, o întâlnire a publicului tânăr cu profesorul și scriitorul Marcel Tolcea, intitulată De la gura sobei la spectacolul 3D, precum și recitalul mezzosopranei Aura Twarovska, programat chiar în ultima zi, înaintea festivității de premiere.

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE / regia: Toma Hogea - Teatrul pentru Copii și Tineret, Timișoara / foto: Alin Zelenco

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE / regia: Toma Hogea – Teatrul pentru Copii și Tineret ”Merlin”, Timișoara / foto: Alin Zelenco

Primul lucru pe care l-am remarcat, în selecția spectacolelor, a fost varietatea. Am găsit în programul festivalului o ofertă în mic a teatrului de animație de azi, de la noi. La nivelul textului, basmele și poveștile românești sau europene rămân pe poziție. Altfel spus, ele continuă să fie principala sursă de inspirație pentru regizori, în spectacolele pentru copii. Cinci din cele nouă producții înscrise în festivalul de la Timișoara pleacă de la adaptări după texte de Andersen, Slavici, Ispirescu sau din literatura populară rusă. Două dintre ele mi-au rămas în minte. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte – pus în scenă de regizorul Toma Hogea, pe care l-am văzut, de fapt, într-un festival al Teatrului Țăndărică din toamna trecută, la București – și Aleodor Împărat, în regia lui Decebal Marin. Tinerețea lui Hogea – ce frumos sună! 🙂 – are la bază dramatizarea lui Constantin Brehnescu, o rescriere a basmului în limba poeziei populare, aș zice (textul nefiind în versuri). O limbă curată, caldă, muzicală, plină de substanță, de înțelesuri care, ajutată de muzica Andei Tăbăcaru-Hogea, imprimă spectacolului o frumoasă notă de lirism, foarte potrivită cu povestea feciorului de împărat care, momit să vină pe lume cu darul darurilor, viața fără de moarte, este practic condamnat la o călătorie fără sfârșit și fără odihnă, în timp și spațiu. În cu totul alt registru, Aleodor Împărat este o variantă comprimată a basmului, o poveste scrisă și montată cu mult umor de Decebal Marin. Respectând traseul lui Ispirescu, el pune altfel problema în conflictul dintre cel bun – Aleodor – și cel rău, Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop, un personaj deloc fioros, ci mai curând caraghios. E rău pentru că lumea îl ocolește, fiind el cam… nespălat și mirosind îngrozitor. Iar rezolvarea situației stă în apă și săpun. Și în mâna forte a slujnicei fetei lui Verdeș Împărat care, în final, îl ia și de bărbat. Memorabilă – în acest spectacol cu păpuși la paravan, acesta fiind când zid de cetate, când drumul stâncos ce duce la castel – este și povestea din plan secund, din lumea celor care nu cuvântă. În lupta pentru hrană, pentru supraviețuire, o omidă și o ciocănitoare se prind într-un joc de-a v-ați ascunselea sau de-a prinselea care se termină – cum altfel? – cu transformarea omizii în fluture. Sâc! Mi-am lăsat și eu imaginația să… bată din aripi ( 🙂 ) și m-am gândit că, dincolo de scenariu, de personajele imaginate de regizor și realizate de scenograf, de mânuirea actorilor în care vedeai și pricepere, dar și plăcerea jocului, povestea aceasta din planul doi vine cu noi înțelesuri. L-am văzut, în biata omidă târâtoare, și pe fiul de împărat căzut în robia personajului rău (și nu doar din acest basm), dar și pe Ne-omul, pe cel stigmatizat dintr-un motiv sau altul, care trăiește la distanță de ceilalți și devine antisocial. Unul se târăște trăgând după el necazuri trecătoare, curajos, atent, răbdător, așteptând să crească mare, celălalt se târâie prin viață purtându-și cu umilință sau cu revoltă urâțenia ori beteșugurile până la miracolul care aduce transformarea în fluture și păcălirea destinului.

NOROC CU LAPTELE / regia: Ioan Brancu - Teatrul Maghiar de Stat ”Csiki Gergely”, Timișoara / Vass Richard - Diplomă pentru interpretare în Festivalul de Animație ”Sub bagheta lui Merlin” 2016 / foto: Alin Zelenco

NOROC CU LAPTELE / regia: Ioan Brancu – Teatrul Maghiar de Stat ”Csiki Gergely”, Timișoara / foto: Alin Zelenco

Opțiunea pentru textul contemporan aduce, la rândul ei, producții interesante, ca poveste și realizare scenică. În Noroc cu laptele – spectacolul regizorului Ioan Brancu, după o poveste scrisă de britanicul Neil Gaiman – un tată pleacă să cumpere o cutie de lapte de la magazinul din colț, pentru micul dejun al copiilor săi. Tatăl întârzie, iar juniorii rămași singuri acasă – mama tocmai a plecat într-o delegație – încep să-și imagineze tot felul de lucruri rele, făcând pe victimele 🙂 , deși cunosc obiceiul acestuia de a se întinde la vorbă cu vecinii ori cunoscuții. Ajuns acasă și vrând să-i liniștească, dar și să-i înveselească, tatăl inventează o poveste extraordinară, cu dinozauri, omuleți verzi și omuleți galbeni (celebrii Minioni cu salopete albastre), vampiri, pirați, un Dumnezeu-vulcan și… un căluț roz, transformând drumul până la magazin într-o teribilă aventură pe care copiii, de dragul jocului, o acceptă până la capăt, corectând-o chiar din loc în loc, când scenariul ”scârțâie”. Este un spectacol cu doi actori (părinții), două păpuși cu gura mobilă, foarte expresive (copiii) și multe obiecte, personajele din povestea tatălui nefiind altceva decât jucării și lucruri de prin casă. Este o poveste din zilele noastre, în care accentul cade pe partitura tatălui, interpretat de Vass Richárd, dar și pe mânuirea obiectelor și a păpușilor, în buna tradiție a spectacolelor lui Brancu.

METAMORPHOSE / regia: Georgeta Lozincă - Teatrul pentru Copii ”Arlechino”, Brașov / Diplomă pentru regie - Festivalul de Animație ”Sub bagheta lui Merlin” 2016

METAMORPHOSE / regia: Georgeta Lozincă – Teatrul pentru Copii ”Arlechino”, Brașov

La nivelul spectacolului, al opțiunilor regizorale ori scenografice, festivalul timișorenilor ne-a adus teatru tradițional, cu păpuși și marionete, dar și teatru modern, cu proiecție video și spectacole 3D. Foarte interesant, scenografic vorbind, mi s-a părut spectacolul Prințesa mecanică, montat de Radu Dinulescu (una caldă, una rece 🙂 ). Plecând de la trista poveste a unei marionete strivite în finalul unei reprezentații, chiar în timpul aplauzelor, scrisă de franțuzoaica Lenia Major, spectacolul aduce pe scenă o lume a “obiectelor resuscitate” care, trecute prin mâna unui artist, capătă o viață nouă. Un alt spectacol care merită toată atenția este Metamorphose, pus în scenă de regizoarea Georgeta Lozincă. Într-o zi, un copil – pe care nici o jucărie nu-l mulțumește – descoperă violoncelul și se îndrăgostește pur și simplu de timbrul grav, dar cald al acestui instrument muzical. Montat pe un scenariu propriu și adresat publicului peste 12 ani, spectacolul Georgetei Lozincă este unul non-verbal, care îmbină destul de reușit diferite forme de exprimare artistică – dansul, pantomima, teatrul cu măști, teatrul de păpuși, cabinetul negru – în povestea vieții unui om, a artistului care cunoaște succesul și avantajele lui, dar și rateul dureros și mizeria, ”în haosul existențial al lumii noastre”.

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ / regia: Cristian Pepino - Teatrul de Animație ”Țăndărică”, București / MARELE PREMIUL - Festivalul de Animație ”Sub bagheta lui Merlin” 2016 / foto: Teatrul Țăndărică

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ / regia: Cristian Pepino – Teatrul de Animație ”Țăndărică”, București / foto: Teatrul Țăndărică

Spectacolul cel mai așteptat și care, la final, a ridicat sala în picioare a fost însă Visul unei nopți de vară, în regia lui Cristian Pepino, din oferta pentru adolescenți și adulți. Povestea pleacă de la celebrul text shakespearian – cine nu l-a citit încă să o facă! 🙂 – și este pusă în scenă la Teatrul Țăndărică din București, cu o trupă de actori tineri și talentați, la fel de energici și de doritori să-și joace spectacolul ca meșterii lui Gutuie. Păpușile – sculptate de Dinu Carcalețeanu și îmbrăcate de Oltea Clara Darângă Rașnoveanu – sunt mânuite la masă (iar mânuirea este mânuire!); ele se compun și se descompun într-un joc vesel și ritmat, susținut și de muzica lui Kevin MacLeod. Visul lui Shakespeare este o comedie romantică despre complicatele căi ale amorului atunci când, în locul drăgălașului Cupidon, apare Puck, o creatură ciudată și pusă pe șotii. Păstrând tema shakespeariană și firul poveștii, Visul lui Pepino este un spectacol de un umor nebun, alimentat continuu cu gaguri, o comedie ”dulce-amară pe alocuri” în care – la fel ca la Vărul Will – iubirea are totuși ultimul cuvânt și repune lucrurile într-o curgere firească, risipind vrăjile nopților de vară.

ALEODOR ÎMPĂRAT / regia: Decebal Marin - Teatrul de Păpuși ”Puck, Cluj-Napoca / foto: Alin Zelenco

ALEODOR ÎMPĂRAT / regia: Decebal Marin – Teatrul de Păpuși ”Puck, Cluj-Napoca / foto: Alin Zelenco

Premiile Merlinului
Ultima zi a festivalului a adus emoții tuturor participanților. Cinci oameni de meserie – Maria Mierluț (actriță și regizoare în teatrul de păpuși și președinta juriului), Toma Hogea (actor și regizor), Krisztina Nagy (scenografă), Ștefan Iordănescu (regizor) și Mariana Ivașcu (de asemenea, actriță și regizoare în teatrul pentru copii) – au stabilit câștigătorii primei ediții a Festivalului de Animație ”Sub bagheta lui Merlin”. Cum era de așteptat, Visul… lui Cristian Pepino a primit Marele premiu al festivalului. Decebal Marin a câștigat Premiul pentru regie, cu Aleodor Împărat, în timp ce Premiul pentru scenografie i-a fost înmânat lui Eustațiu Gregorian, pentru Crăiasa zăpezilor, spectacolul trupei din Arad. Premiul pentru interpretare masculină a ajuns la Mihai Dumitrescu, pentru rolurile din Visul unei nopți de vară, iar Premiul pentru interpretare feminină i-a fost acordat Adinei Doba, pentru rolul făcut în Crăiasa zăpezilor. Pe lângă premii, membrii juriului au oferit și unsprezece diplome menite să încurajeze performanța artistică în teatrul de animație: pentru coloană sonoră (Prințesa mecanică), pentru scenografie (Oltea Clara Darângă Rașnoveanu – Visul unei nopți de vară și Oana Cernea – Stan Bolovan-Spaima zmeilor), pentru regie (Georgeta Lozincă – Metamorphose), pentru interpretare (Robert Gutunoiu – Aleodor Împărat, Vass Richárd – Noroc cu laptele, Simina Constantin și Leonard Dodan – Visul unei nopți de vară), pentru mișcare scenică și plastică corporală (Petronela Rujan – Metamorphose) și pentru management cultural (Cristina Dumitru – Teatrul Așchiuță din Pitești și Balasz Attila – Teatrul Csiki Gergely din Timișoara).

Săptămâna aceasta am avut din nou vești de la Merlin unde, miercuri, pe 17 noiembrie, s-a ținut al doilea ”Festival de o zi”, în programul căruia au intrat trei spectacole pentru copii și unul pentru tineret: Pe întuneric nu văd să dorm (Teatrul de Păpuși „Kövér Bela” din Szeged, Ungaria), Povești meșteșugite (Teatrul pentru Copii din Subotica, Serbia), Omuleț (Trupa Arcadia a Teatrului ”Regina Maria” din Oradea) și America, America (un one man show cu Zoltán Lovas din Arad). Prin oferta de spectacole din stagiune și din festivalurile pe care le organizează, dar și prin prezența în festivaluri naționale, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Merlin” din Timișoara tinde să devină un punct de reper important pe plan local, dar și pe harta teatrelor românești pentru publicul tânăr și foarte tânăr, iar lucrul acesta se datorează, în primul rând, eforturilor constante ale directorului actual, Laurențiu Pleșa, de a crește imaginea instituției în peisajul cultural. În loc de alte concluzii, un singur gând legat de Festivalul ”Sub bagheta lui Merlin”: poate că n-ar fi rău ca, în ediții următoare, să prindă în program și teatrul particular care – vorba lui Nenea Iancu – e sublim, dar lipsește cu desăvârșire din oferta festivalurilor naționale. Pe ici, pe colo, mai vezi câte o trupă, mai ales în afara competiției. Pe termen lung, am avea de câștigat măcar două lucruri: calitatea spectacolului (sunt încă multe ”spectacole de bâlci” – permiteți-mi această sintagmă, chiar dacă sună contondent – în teatrul pentru copii de la noi, și la stat și la independenți, făcute doar ca să vindem ceva, pentru că aici nu ne trage nimeni de urechi, toți ne pricepem…, dar lăsăm subiectul pentru altădată) și construirea unui dialog public-privat, benefic de ambele părți, care ar aduce un aer de prospețime și ar lărgi oferta prin proiecte și spectacole pentru publicul de azi, întregind imaginea de ansamblu a teatrului de animație de la noi.

PRINȚESA MECANICĂ / regia: Radu Dinulescu - Teatrul pentru Copii ”Ciufulici”, Ploiești / foto: Cristi Câmpeanu

PRINȚESA MECANICĂ / regia: Radu Dinulescu – Teatrul pentru Copii ”Ciufulici”, Ploiești / foto: Cristi Câmpeanu

 

Fii primul care comentează on "Cu Merlin, în Timișoara"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.