Ateliere de dans contemporan pentru copii

Dacă îţi place dansul contemporan şi consideri că poate fi o activitate plăcută şi utilă pentru copilul tău, stai cu ochii pe CNDB! Programul de formare şi educaţie artistică al Centrului Naţional al Dansului – Bucureşti continuă, în februarie, cu ateliere şi cursuri destinate celor mici. Pentru copiii între 6 şi 11 ani, CNDB oferă cursuri săptămânale de dans contemporan. Susţinute de coregrafele Catrinel Catană şi Mihaela Elena Zamfirescu, acestea sunt organizate pe grupe de vârstă (6-8 ani şi 9-11 ani) şi se desfăşoară în două module, până la finalul lunii aprilie. Întâlnirile PLAYGROUND se adresează copiilor între 5 şi 12 ani şi sunt programate la final de săptămână, sâmbăta și duminica. Ele se desfăşoară pe grupe de vârstă, sub forma unor ateliere de creaţie ghidată, în centrul cărora stă corpul în relație cu diferite medii și mijloace de expresie: muzică, lumină, culoare, poezie, povești, costume, măști etc.

Întâlnirile PLAYGROUND - Centrul Naţional al Dansului Bucureşti / foto: Alina Uşurelu

Întâlnirile PLAYGROUND – Centrul Naţional al Dansului Bucureşti / foto: Alina Uşurelu

Prima întâlnire PLAYGROUND are loc sâmbătă, pe 20 februarie, între orele 11.00 şi 12.30, şi este coordonată de actorii Oana Tudor şi Radu Romaniuc. Aceasta se adresează copiilor între 5 şi 11 ani, iar tema propusă este „Jocuri senzoriale – Văd sunete și aud culori”. „Ne jucăm cu percepția, învățăm să ne folosim și să ne controlăm simțurile, cum mă mișc eu, cum se mișcă altcineva, cum vorbim, ce înseamnă tare sau moale, repede sau lent, ce trezește în noi încercarea unui anume miros sau a unui anume gust. Ce este incitant la acest tip de jocuri este modul în care (n.red.) ele îi fac pe copii să realizeze că lumea în jur este surprinzător de bogată față de cum o percep zi de zi, că este plină de mișcare, de sunete, mirosuri, atingeri, gusturi, experiențe senzoriale pe care ne-am obișnuit să le trecem cu vederea, să le ignorăm”, susţin iniţiatorii atelierului. A doua întâlnire PLAYGROUND are loc duminică, pe 21 februarie, tot între orele 11.00 şi 12.30, şi se adresează grupei de vârstă 7-12 ani. Tema acestui atelier – realizat în colaborare cu Asociaţia pentru Teatru şi Carte (PETEC) – este „Laborator de frici, fobii, groază şi paranoia”, iar coordonatorii lui sunt actriţa Smaranda Găbudeanu, regizoarea Selma Dragoş şi coregraful Paul Dunca. „Care sunt cuvintele cu care vorbeşte frica? Unde apare teama în corp? Unde se naşte curajul? Care sunt lucrurile de care ne temem toţi? Adulţii au şi ei fricile lor? Putem să invităm frica la joc şi dans? Ce devine ea, dacă o facem partener de joacă? Un coregraf, o regizoare şi o actriţă te iau de mână şi sar împreună cu tine în necunoscut”. Iată o serie de întrebări care îşi caută răspuns şi o serioasă invitaţie la joacă pentru juniori.


Cursuri de dans contemporan pentru copii

Grupa 9-11 ani
Profesor: Mihaela Elena Zamfirescu
Modul I: 15, 22 şi 29 februarie – 7 şi 14 martie
Modul II: 28 martie – 4, 11, 18 şi 25 aprilie
Cursurile se ţin lunea, între 17.30 şi 18.30

Grupa 6-8 ani
Profesor: Catrinel Catană
Modul I: 16 şi 23 februarie – 1, 8 şi 15 martie
Modul II: 29 martie – 5, 12, 19 şi 26 aprilie
Cursurile se ţin marţea, între 17.30 şi 18.30

Prețul unui modul de 5 ședințe este de 200 lei și se achită la prima ședință.
Înscrieri și detalii la adresa cursuri@cndb.ro sau la telefon 0721 151 338


Întâlnirile PLAYGROUND

Jocuri senzoriale – Văd sunete și aud culori / grupa 5-11 ani
Coordonatori: Oana Tudor şi Radu Romaniuc
Sâmbătă, 20 februarie, orele 11.00-12.30

Laborator de frici, fobii, groază şi paranoia / grupa de vârstă 7-12 ani
Coordonatori: Smaranda Găbudeanu, Selma Dragoş şi Paul Dunca
Duminică, 21 februarie, orele 11.00-12.30

Prețul unei întâlniri PLAYGROUND este de 35 lei şi se achită pe loc.
Înscrieri şi detalii la adresa cursuri@cndb.ro sau la telefon 0721 151 338

Cursuri de dans contemporan pentru copii - Centrul Naţional al Dansului Bucureşti / foto: Alina Uşurelu

Cursuri de dans contemporan pentru copii – Centrul Naţional al Dansului Bucureşti / foto: Alina Uşurelu

 

Fii primul care comentează on "Ateliere de dans contemporan pentru copii"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.