Excelsior – teatrul adolescenţilor bucureşteni

Pe 9 decembrie, în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din Bucureşti, Teatrul Excelsior a primit unul din cele douăsprezece Premii de Excelenţă acordate, în 2015, de Institutul European din România (IER) pentru proiecte şi iniţiative care sprijină şi promovează sectorul Industriilor Culturale şi Creative. Onoranta distincţie i-a fost acordată teatrului bucureştean pentru prima ediţie a festivalului Excelsior Teen Fest din finalul lunii septembrie. Un alt festival de teatru pentru liceeni, premiat în aceeaşi gală, este Ideo Ideis, organizat anual de Asociaţia T.E.T.A. Pentru Excelsior, nominalizarea şi premiul IER-ului confirmă atât calitatea cât, mai ales, necesitatea proiectului în peisajul bucureştean şi vine la finalul primului an de mandat al lui Adrian Găzdaru, managerul teatrului. Până să ne întâlnim, despre Adrian Găzdaru ştiam două lucruri. Că este actor, absolvent al Academiei de Teatru şi Film I. L. Caragiale din Bucureşti (actualul UNATC), şi că, timp de nouă ani, a fost directorul Teatrului Bacovia din Bacău. Despre proiectul Excelsior – în care principalul său obiectiv este „vizibilitatea teatrului” –, am aflat mai multe într-un interviu pe care l-am făcut în toamnă, după încheierea festivalului, şi pe care vă invit să-l citiţi.

De când sunteţi manager la Teatrul Excelsior?
De anul trecut, de la 1 august am preluat conducerea Teatrului Excelsior. Deci am un an şi un pic de mandat, cu toate că primele cinci luni au fost luni de acomodare, de reaşezare în canoanele teatrale, de împrietenire… La începutul mandatului meu mi-am dorit foarte mult ca, la sfârşitul anului 2015, acest teatru să aibă vizibilitate. Mi-am propus, hai să spunem aşa, un procent de 15%. Consider că am început această luptă cu rating-ul la 1 ianuarie şi sper ca, la 31 decembrie, să ating pragul de 15%, un prag care pentru mulţi a însemnat o utopie.

De ce ar fi o utopie?
Că nu ai timp, e foarte scurt. În momentul în care am dat concursul, Teatrul Excelsior avea 0% vizibilitate. Din păcate, ne luptăm şi cu această sală improprie în spaţiul cultural bucureştean. De ce spun improprie? Pentru că se află într-o clădire de birouri. Sunt foarte mulţi oameni din breaslă care nu ştiu unde este Teatrul Excelsior şi nici nu au cum să-l identifice. De multe ori trebuie să-i spun cuiva vezi că-i pe lângă Ministerul Sănătăţii, în clădirea Excelsior Center, pe lângă Hotel Continental, să mă folosesc de nişte clădiri din arealul teatrului, ca să-i pot da un reper. Acum, prin politica managerială am reuşit, cred eu, să impun Teatrul Excelsior din punct de vedere al vizibilităţii sălii şi al spaţiului. Cred că am reuşit să-l impun în breasla noastră.

afis #teenspirit

Care sunt concluziile dumneavoastră la finalul primei ediţii a Festivalului de Teatru Excelsior Teen Fest?
În primul rând, vreau să apreciez munca echipei, pentru că e primul festival sub conducerea mea şi, din ceea ce ştiu, este şi primul festival organizat de Teatrul Excelsior. Cred că am decriptat foarte bine mesajul venit în urma sondajului pe care l-am făcut anterior, am ghicit foarte bine o nişă neacoperită, aceea a adolescentului. Ceea ce m-a bucurat pe mine foarte mult a fost numărul mare de spectacole înscrise în concurs. Vreau să mulţumesc echipei care a făcut selecţia. Au fost spectacole performante, spectacole care s-au adresat adolescenţilor, conform regulamentului festivalului, a fost un fel de punct ochit, punct lovit. Mă uitam în fiecare seară la spectacole, chiar dacă s-au jucat aici, la Excelsior, sau la Odeon, la Naţional, la Teatrul Foarte Mic, la Bulandra… Trei sferturi din sală era plină de adolescenţi sau de nostalgici ai adolescenţei şi aici mă refer la persoane adulte, pentru că au fost mulţi adulţi care au venit la acest festival.

Cine a făcut selecţia?
Selecţia a fost făcută de Oana Borş, în calitate de coordonator…

Şi care a fost criteriul principal în alegerea spectacolului?
Principalul criteriu a fost mesajul pe care îl trimite fiecare spectacol către zona aceasta a adolescenţilor.

Anul acesta, aţi avut mai multe programe pentru elevii de liceu. A fost mai întâi proiectul New Drama, a urmat spectacolul Clasa, pus în scenă de Mihai Răzuş cu adolescenţi. Excelsior Teen Fest vine acum într-un crescendo firesc. Cum arată primul an de mandat la Excelsior, din acest punct de vedere?
N-a fost numai atât. În planul de management cu care am şi câştigat concursul, am mers pe un repertoriu care să se adreseze adolescenţilor. Pe Kiki şi Bozo, pe Momo

Deci mai întâi a fost o ofertă de spectacole?
Da, o ofertă de spectacole pentru adolescenţi. Când am văzut că adolescenţii nu prea vin la teatru, m-am întâlnit şi am discutat şi cu cei doi directori de la Teatrul Ţăndărică şi de la Teatrul Ion Creangă, dl. Călin Mocanu şi dl. Lucian Ghimişi, şi am stabilit tacit, dacă pot să spun aşa, ca fiecare să-şi identifice publicul (n.red.). Ţăndărică să meargă până pe la 9-10 ani, Creangă să se ducă de la 8 până la 12-14 ani, iar eu să preiau publicul de la 12 ani până la 80+1, cum îmi place mie să-i spun adolescentului… 🙂

Dacă ne uităm în oglindă, atât ne şi dă… 🙂
Deci până la 18 ani, conform statutului. Sigur, nu era vorba să facem spectacole exclusiv pentru aceste vârste… Apoi, în momentul în care am văzut că adolescenţii nu prea vin la teatru aici, la Excelsior, am stat iar şi m-am gândit. Şi ce am făcut? Am identificat trupele de teatru din şcoli şi le-am adus să joace pe scena Teatrului Excelsior. Aşa a apărut Clasa. Aşa a apărut un profesor pe care-l ştiu din anii facultăţii, dl. Homorodeanu, de la Colegiul Tudor Vianu, care are vreo trei-patru spectacole pe texte din literatura clasică universală, dar şi românească. A apărut Lazăr-ul. Sunt trupe care vin şi joacă aici. Venind şi jucând aici, elevii au învăţat drumul către Teatrul Excelsior. Au înţeles că Teatrul Excelsior li se adresează, că Teatrul Excelsior are porţile deschise către lumea lor, către întrebările, către răspunsurile lor, către tot ceea ce îi frământă pe ei în acest moment al vieţii. Eu mai am un gând. Să organizez, poate până la sfârşitul stagiunii, un festival al adolescenţilor pentru adolescenţi, luând toate trupele câştigătoare de la festivalurile importante din ţară (n.red. festivalurile de teatru şcolar). Să iau aceste spectacole care au câştigat premii şi să le prezint aici ca o încununare a acestor festivaluri. Să fie regina festivalurilor lor. Să invit staff-ul fiecărui festival, oamenii să se întâlnească între ei, să fac un juriu din profesionişti, aşa cum fac şi ei în festivalurile lor… Şi cred că asta va fi o explozie în marea lume a adolescenţei şi a adolescentului bucureştean.

ROMEO ŞI JULIETA - spectacol al Colegiului de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti / coordonator proiect: Marcel Homorodeanu

ROMEO ŞI JULIETA – spectacol al Colegiului de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti / coordonator proiect: Marcel Homorodeanu

Se simte vre o schimbare, în urma atâtor proiecte? Mă refer la publicul din sală?
Chiar mi s-a cerut o statistică acum vreo două săptămâni. Vreau să vă spun că, până la 30 septembrie, am ajuns să avem 250 de spectacole şi 51.600 de spectatori, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât anul trecut.

Elevii vin cu şcoala? Biletele sunt vândute către şcoli?
Sunt care vin cu şcoala, dar vin şi singuri, ceea ce e îmbucurător până la urmă. Ce îţi poţi dori mai mult decât să ai în jurul tău un om sensibil, romantic, care ştie să iubească, care ştie să spună “te iubesc”, dar şi un om care ştie să-şi ajute semenul. Acesta a fost şi motivul pentru care, la începutul festivalului, am anunţat programul Bilet în aşteptare. Este o deschidere a teatrului în încercarea de a sensibiliza şi de a-i face pe bucureşteni să înţeleagă, cum să spun, că sunt oameni care, din păcate, nu au aceleaşi posibilităţi financiare, nu pot trăi măcar mediu. Şi nu trebuie să lăsăm totul pe seama Primăriei sau a Consiliului Judeţean. Sau a Guvernului, sau a nu ştiu căror instituţii. Trebuie să ajutăm oamenii din comunitate, pentru că o comunitate puternică este acea comunitate care ştie să se adune în jurul unui simbol, unui obiectiv. Este fair-play sportiv. Hai şi tu, hai să treci linia de sosire, nu contează cum, nu contează când, dar hai să treci şi tu linia de sosire. De aceea, am iniţiat acest program social care se numeşte Bilet în aşteptare.

În ce constă el?
Bilet în aşteptare presupune următorul lucru: tu vii şi cumperi bilet la Teatrul Excelsior şi, dacă doreşti – pentru că este la latitudinea fiecărui spectator – poţi să mai cumperi un bilet cu un preţ fix, de 10 lei, pe care îl pui într-o urnă, la Casa de bilete. În momentul în care vine cineva, de exemplu un copil de pe stradă, şi ne întreabă dacă avem vre un bilet în aşteptare, noi i-l oferim, iar el intră şi vede spectacolul. Apoi, pleacă şi el fericit. Timp de o oră şi jumătate e şi el fericit. În cazul în care nu vine nimeni, când se strâng 180 de bilete, vom merge la Direcţia de Asistenţă Socială şi vom oferi un spectacol pentru 180 de copii sau adolescenţi. Este un program pe care vreau să-l mediatizez, alături de alte două proiecte. Aş vrea să fac o conferinţă de presă în care să anunţ aceste trei proiecte sociale pe care Teatrul Excelsior le aruncă pe piaţă.

INTERZIS SUB 18 ANI / regia: Lenuş Teodora Moraru - Teatrul Excelsior, Bucureşti

INTERZIS SUB 18 ANI / regia: Lenuş Teodora Moraru – Teatrul Excelsior, Bucureşti

Care este al doilea proiect?
Al doilea este Astă seară, toată lumea merge la teatru. Se adresează adulţilor, acelor familii care au copil mic, nu au cu cine să-l lase acasă, dar îşi doresc să mai meargă şi la teatru, aşa cum făceau până să apară copilul. Aceştia se duc şi cumpără bilete de la un teatru partener, după care vin şi cumpără bilet pentru copil la Teatrul Excelsior. În seara spectacolului, îşi lasă copilul la noi, copilul va intra pe mâna unor profesionişti cu care va face diferite ateliere, va viziona şi un spectacol al Teatrului Excelsior. În timpul ăsta, părinţii se duc, văd spectacolul, apoi vin să îşi ia copilul şi merg acasă. Este un fel de after-school.

Şi al treilea proiect?
Al treilea este lansarea unei Academii de Arte Frumoase, în parteneriat cu Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană. Vrem să deschidem o academie de teatru pentru copii şi adolescenţi, pentru ca ei să înveţe tainele dansului, ale muzicii şi ale teatrului. Eu consider că toate trei, foarte bine coroborate, pot sculpta în sufletul unui copil. Dacă reuşim să scoatem, nu ştiu, zece oameni să zic, cred că este perfect… În ani, vom avea o societate foarte diferită de ce vedem astăzi.

Sunteţi actor şi director de teatru? Ce vă place cel mai mult la un spectacol?
Povestea. Eu cred că povestea contează foarte mult. După spectacol, îmi place să rămân cu nişte întrebări la care să-mi dau eu răspunsul, ori să găsesc răspunsuri la întrebările pe care le am eu. Este ca un ping-pong între sufletul meu şi mesajul spectacolului. Nu vreau să critic, dar consider că spectacolele experimentale, spectacolele gen stand-up comedy de exemplu, cu o vulgaritate neacoperită nu pot fi încadrate în zona spectacolelor educative. Nu cred că pot modifica în vreun fel sufletul adolescentului, nu cred că pot sculpta în sufletul lui. Din contră, îl murdăresc. Tinerii cred că aşa e cool, zic „uite mă, că şi ăia pe scenă vorbesc aşa”. Dar – şi asta e o altă temă de discuţie – Teatrul Excelsior se luptă cu acest copy paste. Pentru că importăm lucruri foarte vechi, care s-au întâmplat acum 50-60 de ani în Occident şi le aducem ca şi cum ar fi foarte bune, foarte nu ştiu cum. Eu cred că poporul român este un popor foarte deştept, foarte inteligent, cu foarte mult umor, foarte inventiv, inovativ şi care are foarte multe resurse. De ce trebuie eu să împrumut? De la francezi, de la englezi, de la americani… Importăm toată scursura acelor societăţi, de care ei au scăpat acum 30-40 de ani. De asta spun, de multe ori, că de-abia acum putem să înţelegem – dacă e să extrapolăm în zona culturală şi socială – vorbele lui Silviu Brucan, că suntem în urmă cu 50 de ani. Ei bine, asta înseamnă acei 50 de ani. Hai să învăţăm copiii să ofere o floare, hai să învăţăm fetele să iubească, să aibă o coloană vertebrală. Nu să creadă că, dacă unul e dandy-ul liceului, trebuie să stea lângă el, indiferent ce le face, doar pentru că în spatele lor mai sunt zeci care stau la coadă şi-l aşteaptă. Şi, vă mai spun ceva. Eu cred foarte mult că educaţia noastră, a băieţilor, o faceţi voi fetele, din copilărie. Aşa cum ne educaţi, aşa ne veţi avea… Pentru că noi suntem un aluat.

Şi, revenind la publicul tânăr, aşa cum fetele educă băieţii, tot aşa teatrul trebuie să-şi educe spectatorul, pe care, până la urmă, îl are aşa cum îl creşte.
Exact. Aşa că noi – Teatrul Excelsior – ne erijăm în acea Ileană Cosânzeană care încearcă să-l educe pe Făt-Frumos 🙂

teatrul excelsior. diploma premiile de excelenta ier 2015

Fii primul care comentează on "Excelsior – teatrul adolescenţilor bucureşteni"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*