Ideo Ideis – Festivalul din orașul fără teatru

Alexandria este pentru a zecea oara capitala teatrului tânăr, #întrucât IDEO IDEIS. Mai exact, întrucât aici are loc, între 1 și 9 august, a X-a ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Organizat de T.E.T.Alexandria, acesta este un festival pentru liceeni, construit pe conceptul de educație alternativă prin teatru. Zece trupe din București, Brașov, Botoșani, Baia-Mare, Focșani, Panciu și Alexandria vor participa, în primele patru zile, la atelierele de teatru tânăr, coordonate de profesioniști în domeniu. Ulterior, elevii își vor prezenta spectacolele pe scena Casei de Cultură din oraș, într-un cadru non-competitiv, în fașa publicului și a mentorilor: Marcel Iureș (Președinte Onorific IDEO IDEIS), Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu (mentori IDEO IDEIS), Alexandru Ion (Co-Președinte IDEO IDEIS), Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel (membri ai Consiliului Director IDEO IDEIS). Festivalul este împărțit în nouă secțiuni: atelierele de teatru tânăr, atelierele de măiestrie, spectacole invitate, spectacole de teatru tânăr, master-class-uri, Cinemateca târzie, Seara povestitorilor, evenimente conexe și formare de formatori. O parte dintre ele se adresează participanților la festival, înscriși în grup sau individual, oferindu-le posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare, de a relaționa cu tineri de aceeași vârstă și cu preocupări similare, de se a întâlni și de a interacționa cu oameni de meserie, cu personalități artistice și nu numai, ce le pot fi modele in dezvoltarea personală și profesională. Ideo Ideis nu este doar un festival de teatru pentru liceeni, ci un eveniment cultural pentru întreaga comunitate din orașul în care nu există o clădire teatru. Oferta pentru publicul larg cuprinde spectacole de teatru stradal și pentru copii, proiecții de filme în aer liber, expoziții și vernisaje, dar și Atelierele Art&Play pentru copiii de 7-11 ani și părinții lor.

Fii primul care comentează on "Ideo Ideis – Festivalul din orașul fără teatru"

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi divulgată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.